Suceava: A fost aprobat transferul terenului pe care va fi construită Facultatea de Medicină

Suceava: A fost aprobat transferul terenului pe care va fi construită Facultatea de Medicină
Sursa foto: Pixabay

Suceava va avea Facultate de Medicină. Președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, joi, 29 decembrie, că municipiul Suceava va avea Facultate de Medicină, asta după ce Guvernul a aprobat transferul terenului pentru construcția instituției de învățământ.

În urma aprobării Guvernului, lucrările la această investiție vor putea fi demarate în curând.

Suceava va avea Facultate de Medicină

„Consiliul Judeţean a aprobat în luna iunie 2022 transferul către Universitatea ‘Ştefan cel Mare’ a acestei suprafeţe de teren, în şedinţa de miercuri a Guvernului fiind definitivate procedurile în acest sens. La propunerea Consiliului Judeţean, Guvernul a adoptat hotărârea pentru transferul acestui teren către universitate. Cred că este pasul final pentru a începe construcţia sediului Facultăţii de Medicină de la Suceava. Consiliul Judeţean, prin Spitalul Judeţean de Urgenţă, a cedat această suprafaţă de teren, strategic amplasată în curtea spitalului şi în apropierea Universităţii. În momentul de faţă se întrunesc toate condiţiile pentru ca Spitalul Judeţean să fie transformat în Spital Clinic Universitar, iar toată zona să devină un fel de orăşel medical”, a spus Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur.

Aprobarea transferului terenului pentru construcția Facultății de Medicină este considerată una dintre realizările anului 2022, conform stirileprotv.ro.

În 2021, Guvernul a aprobat înființarea unei Facultăți de Medicină și Științe Biologice în cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. În cadrul acesteia funcționează șapte programe de studii:

  • licenţă în nutriţie şi dietetică;
  • asistență medicală generală;
  • balneo-fizio-kinetoterapie și recuperare;
  • tehnică dentară;
  • biologie;
  • biochimie;
  • masterat în medicină – nutriție și recuperare medicală.