Compania TAROM a decis suspendarea curselor comerciale până la data de 15 octombrie 2020 inclusiv, către și dinspre Republica Moldova și Israel.
Decizia vine ca urmare a deciziei autorităților din România de a prelungi starea de alertă cu încă 30 de zile, până pe 15 octombrie 2020.
Potrivit companiei, biletele pot fi reprogramate pentru date viitoare de călătorie, fără taxe de modificare sau pot fi rambursate.Modificările se pot face în 12 luni de la data emiterii biletelor.
De la aceste restricții sunt exceptate anumite categorii de curse aeriene: cele care transportă mărfuri (cursele cargo), cursele speciale deintervențiesolicitate de către autorități, cursele medicale, cursele care transportă personal de îngrijire sau muncitori sezonieri în agricultură, dar și zborurile de repatriere (chartere speciale).
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat, duminică, că guvernul va închide Israelul, Cisiordania și Fâșia Gaza pentru o perioadă de trei săptămâni, pentru a încetini evoluția virusului COVID-19, în contextul în care numărul cazurilor de coronavirus a sărit de 4000 pe zi, pentru două zile la rând, scrie Corriere dela Sera.
Şcolile şi afacerile se închid, excepţie făcând doar supermarketurile şi farmaciile, iar restaurantele pot fi deschise doar în regim de livrare.
După această primă fază, se mai plănuiesc alte două etape, dar cu relaxări graduale, bazate pe trendul infectărilor.
Șeful forţei de lucru împotriva pandemiei, Ronni Gamzu, anunța încă de săptămâna trecută măsurile parțiale de carantină în Israel, catalogând situația drept un „moment crucial” al țării.
„Vă rog, fără nunţi acum, fără reuniuni de masă…nicăieri. Sunt oraşe în Israel care vor fi plasate în carantină şi închise, în următoarele săptămâni, care se vor confrunta cu dificultăţi economice, sociale şi personale”, a spus Gamzu, citat de Reuters.
Republica Moldova se confruntă cu un număr crescut de elevi confirmați cu noul coronavirus, la doar două săptămâni de la începerea noului an școlar.
Mai exact, elevii din zece școli din Republica Moldova învață la distanță din cauza carantinei, iar 4.958 de elevi și 288 de profesori se află în autoizolare.
De la începutul anului școlar, 187 de elevi și 173 de cadre didactice au fost diagnosticate cu COVID-19, a anunțat ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov.
Acesta a mai precizat că 821 de școli activează cu prezența fizică a elevilor în sălile de clasă, iar alte 431 de instituții de învățământ învață pe schimburi, în varianta hibridă, sau exclusiv online.