Liviu Dragnea, zis și baronul de Teleorman, deține în județ proprietăți însemnate. Potrivit România Liberă, “un tun imobiliar l-a transformat pe bugetarul Liviu Dragnea, la începutul anilor 2000, într-un burghez care putea trăi toată viața doar din rente.”
La mijloc, însă, nu a fost vreo afacere privată de succes, ci o “învârteală” cu statul, Dragnea ocupând funcții importante în ultimii 20 de ani.
“Peste 18.000 de metri pătrați de clădiri și teren pentru numai 22.000 de dolari. Adică în jur de un dolar și 25 de cenți pentru fiecare metru pătrat de imobiliare constând în restaurante, spații comerciale, terenuri. Toate fuseseră ale statului. Până când, în 2005, au ajuns în proprietatea lui Liviu Dragnea”, scriu jurnaliștii RL.
Totul a început în anul 1996, când șeful PSD a ocupat pentru prima dată o funcție publică importantă. Mai exact, cea de prefect al județului Teleorman. Pe atunci membru PD, acesta era practic reprezentantul guvernului în teritoriu.
Astfel, Modern SA, societate controlată de Fondul Proprietății de Stat la acea dată, o societate comercială pe acțiuni din Turnu Măgurele care deținea restaurantul local “Modern”, dar și “Hanul Diligenței” și alte spații comerciale în Turnu Măgurele, este privatizată în 1999.
Primul și ultimul administrator a fost Florinel Marinaș, care a reușit să dizolve Modern SA în 2005.
“Dar numai după ce au golit-o de trofeele râvnite de la bun început, adică au luat terenurile și clădirile din proprietatea companiei”, scrie RL.
Decizia aparține strict acționarilor. Doi dintre ei se retrag la un moment dat, iar unul dintre aceștia îi vinde acțiunile lui Liviu nicolae Dragnea.
“Ce am aflat, așadar, că se întâmpla la sfârșitul lui 2002 în Modern SA? Am aflat că, probabil de la bun început, adică de la privatizarea companiei, în 1999, unul din acționari era Liviu Nicolae Dragnea. Și încă un acționar mare. Atenție, dacă Dragnea a intrat în companie încă din 1999, de la privatizare, se afla într-un conflict de interese evident (atunci, Dragnea era prefect, adică reprezentant în teritoriu al guvernului, iar FPS era controlată de guvern). La vremea aceea, însă, conflictul de interese nu era normat și nici sancționat.
În orice caz, în 2002, când deja devenise președinte al Consiliului Județean Teleorman (și trecuse la PSD, în 2001), Dragnea deținea mare parte din Modern SA, transformată în SRL”, explică sursa citată.
Controlul total al Modern SRL este preluat de către Dragnea la începutul lui 2005.
O lună și jumătate mai târziu, după ce Dragnea devine asociat unic al Modern SRL, actualul șef al Camerei Deputaților își transferă sieși tot fondul imobiliar al firmei. Mai întâi, pe 17 mai 2005, decide dizolvarea Modern SRL, iar a doua zi, pe 18 mai 2005, aflăm și ce bunuri imobiliare își transmite Dragnea lui însuși din Modern SRL: Restaurant Modern – situat în Turnu Măgurele (…), compus din teren și clădiri în suprafață de 3.181,65 mp (…); Hanul Diligenței – situat în Turnu Măgurele (…), compus din teren și clădiri în suprafață de 6.741,26 mp (…); imobil situat în Turnu Măgurele (…), în suprafață de 76,30 mp (…); imobil situat în Turnu Măgurele (…), compus din teren și clădiri în suprafață de 8.422,96 mp (…).
“Așadar, aproape 18.500 metri pătrați de clădiri și terenuri, bunuri dobândite de către Dragnea cu 746,1 milioane de lei vechi, adică 74.610 lei noi. La nivelul anului 2002, suma era echivalentul a 22.000 de dolari. De ce 2002? Pentru că doar până la nivelul acelui an a investit Dragnea în Modern SA/SRL, ulterior a primit gratuit restul de aproape 10% din acțiu-nile care-i lipseau”, explică RL.
De-a lungul timpului, Liviu Dragnea nu doar a avut acțiuni și, o vreme, chiar a administrat Modern SA, dar s-a asigurat că și restul acționarilor sunt, de fapt, aliații lui: cumnatul, șoferul…
Un alt tun al familiei Dragnea este intrarea în posesia fostei sale soții, Bombonica, a clădirii hotelului “Turris” din Turnu Măgurele.
“Cel mai mare hotel din Turnu Măgurele, construit în 1983, a fost preluat în locaţie de gestiune de societatea Dacorom SRL înfiinţată în 1991, iar din 1996 a fost trecută, printr-un protocol, către o firmă a familiei Dragnea (…). Liviu Dragnea s-a ocupat de administrarea complexului printr-o firmă nou înființată, scăpând, astfel, de datoriile vechi. În anul 2000, FPS a vândut acţiunile Asociaţiei Salariaţilor SC Turris SA, iar un an mai târziu, pachetul majoritar a intrat în posesia Bombonicăi Dragnea (…)”, scria publicația electronică “Sursa zilei” în iulie 2014.