Timiș: Tânăr căutat internațional pentru tâlhărie și tentativă de omor, prins de polițiști

Timiș: Tânăr căutat internațional pentru tâlhărie și tentativă de omor, prins de polițiști

Polițiștii din județul Timiș au prins un tânăr de 28 de ani, din localitatea Ghilad, dat în urmărire internațională de autoritățile franceze, fiind acuzat de tâlhărie, asociere la grup infracțional și tentativă de omor.

Tânărul a fost prins, luni, în localitatea Jebel, fiind căutat de francezi pentru că a agresat angajatul unei bijuterii din care a furat ulterior, potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Timiș.
„În 20 iulie 2012, bărbatul, împreună cu alte două persoane, au intrat într-o bijuterie, agresându-l pe angajat cu un pistol cu electroşoc, iar din interior au furat mai multe bijuterii”, se arată în comunicatul remis Mediafax.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului Curţii de Apel Timişoara pentru confirmarea mandatului, pe numele său fiind emis şi un mandat de arestare preventivă, pentru 29 de zile.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`