Procurorii de l-au pus oficial sub învinuire pe torționarul Alexandru Vişinesc pentru genocid.
Conform cercetărilor procurorilor, în perioada în care Alexandru Vișinescu a îndeplinit funcția de comandant al al penitenciarului Râmnicu Sărat, între anii 1956-1963, deţinuţii politici au fost supuşi unui regim de detenţie extrem de dur.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat la începutul lunii august cauza privindu-l pe Alexandru Vişinescu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în vederea efectuării urmăririi penale de către procurori din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică.
Potrivit preşedintelui executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Andrei Muraru, toţi deţinuţii politici închişi în timpul regimului comunist la Râmnicu Sărat „au fost torturaţi fizic şi psihic ca urmare a deciziilor luate de comandantul penitenciarului”, Alexandru Vişinescu fiind „responsabil din punct de vedere penal pentru decesele înregistrate la Râmnicu Sărat în timpul mandatului său”.
Astfel, în urma investigaţiilor desfăşurate în ultimele luni de către reprezentanţii institutului, au fost identificate mai multe probe ce indică faptul că, în perioada în care lt. col. (r.) Alexandru Vişinescu (88 de ani în prezent) a îndeplinit funcţia de comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, respectiv 1956-1963, deţinuţii politici au fost supuşi unui regim de detenţie extrem de dur, caracterizat prin lipsa hranei, lipsa medicamentelor şi a îngrijirilor medicale, pedepsele aplicate pentru abateri de la regulament.
Reprezentanţii institutului au arătat că, între anii 1956 şi 1963, la Râmnicu Sărat s-au înregistrat cinci cazuri de deces posibil de documentat – Ion Mihalache, Gheorghe Dobre, Gheorghe Plăcinţeanu, Victor Rădulescu Pogoneanu, Mihail Romniceanu, cauzate de colaps cardio-vascular, insuficienţă circulatorie cerebrală, hemoragie cerebrală sau afecţiuni ale aparatului digestiv – ileus paralitic ireversibil -, aşa cum rezultă din procesele verbale de constatare a decesului, în documente iind consemnate semnele vizibile ale malnutriţiei, informează Mediafax.
Pe 7 august, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.