Instalarea de noi centrale termice individuale „de apartament” pe gaze naturale sau alți combustibili fosili ar trebui să fie interzisă cu totul în întreaga Uniune Europeană până cel târziu în 2030, ceea ce ar permite reducerea drastică a emisiilor de carbon a sectorului european de încălzire și aer condiționat, potrivit profit.ro.
Așa sună un proiect finanțat de UE privind decarbonizarea sectorului, ce urmează să fie finalizat în această vară, cu propuneri concrete de politici publice. Coordonatorul a declarat pentru Euractiv că o astfel de țintă ar trebui inclusă în Strategia de decarbonizare a UE până în 2050 și ar „elibera” cantități mari de gaze, care vor putea fi utilizate cu valoarea adăugată mai mare, în alte scopuri decât încălzirea rezidențială.
„Când va fi instalată ultima centrală individuală rezidențială pe gaze în fiecare dintre statele membre UE? În multe dintre acestea, acest lucru s-ar putea întâmpla foarte curând, cel puțin în ceea ce privește clădirile noi. 2030 ar trebui considerat ultimul deadline. Și consider că multe țări sunt pregătite din punct de vedere politic și tehnologic să o facă. Dacă vom continua să instalăm centrale individuale pe gaze după 2030, ar trebui să ne întrebăm dacă suntem cu adevărat serioși în ceea ce privește tranziția către surse de energie cu emisii reduse de CO2. Trebuie să ne amintim că aceste centrale au o durată de viață de 12-15 ani, deci interzicerea lor ar trebui să fie decisă în următorii câțiva ani, pentru ca acest lucru să aibă efect și pentru a-i pregăti pe cetățeni pentru noua paradigmă”, a spus Brian vad Mathiesen, profesor de planificare energetică și cercetător la Universitatea din Aalborg, Danemarca, coordonatorul proiectului.
Totuși, expertul danez recunoaște că o decizie de asemenea anvergură nu ar trebui impusă direct de Comisia Europeană, ci mai degrabă direcționată de instituție în această direcție, prin politici care să stimuleze apariția unui scenariu de acest gen.
„Putem elimina utilizarea gazelor naturale din încălzirea individuală în cele 14 țări pe care le-am analizat, care acoperă 90% din cererea de energie termică din Europa, și asta cu tehnologii cunoscute, respectiv sisteme municipale de încălzire centralizată și măsuri de creștere a eficienței energetice. Bineînțeles, în unele zone urbane vor exista centrale pe biomasă și pompe individuale de căldură, unele poate chiar cu celule de combustibil. Însă care este principala tehnologie care poate decarboniza cea mai mare parte a clădirilor din orașele Europei? Este vora despre infrastructura termală. Și nu cred că scenariile Comisiei Europene au realizat asta încă”, a punctat expertul danez.
Publicația amintește că, în România,proiectul de lege care interzice debranșările de la sistemele centralizate de încălzire și instalările de centrale de apartament în zone declarate de primării ca fiind zone unitare de încălzire, dar reduce și TVA-ul pe căldura și apa caldă livrate populației de la 19% la 5%, nu a mai prins anul trecut votul final în Camera Deputaților înainte de vacanța parlamentară, însă se află în continuare pe ordinea de zi a Camerei.