Unul dintre cei mai mari TRAFICANŢI din România cere să fie lăsat la SLUJBA DE ÎNVIERE! Ce a decis judecătorul

Unul dintre cei mai mari TRAFICANŢI din România cere să fie lăsat la SLUJBA DE ÎNVIERE! Ce a decis judecătorul

Liderul unei temute grupări de trafic de droguri, Altstadter Cristian Loredan, cetăţean german de origine română, aflat în prezent în arest la domiciliu, a cerut judecătorului de drepturi şi libertăţi să fie lăsat să se deplaseze şi să participle în noaptea de sâmbătă spre duminică, între orele 23.00 – 2.00, la slujba de Înviere.

Solicitarea inculpatului a fost respinsă, joi, dar decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare. Judecătorii de drepturi şi libertăţi sunt asaltaţi în această perioadă cu solicitări venite din partea unor inculpaţi aflaţi în arest la domiciliu care cer să fie lăsaţi să participle la slujba de Înviere, scrie adevarul.ro.

Procurorii DIICOT au realizat în toamna anului 2017 una dintre cele mai mari capturi canabis din România, confiscând aproximativ 2,5 tone de canabis (masă verde), cultivat într-o pădure din Timiş. Valoarea de piaţă a drogurilor este estimată la aproximativ patru milioane de euro.

Tags:
Ultima oră
21:42 - Accident în București: Cum au reușit polițiștii să se răstoarne cu mașina, în plină zi (FOTO)
21:34 - Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, despre introducerea vaccinării periodice împotriva COVID-19: „Cred că putem să ne gândim ca la vaccinarea antigripală”
21:13 - Ioana Mihăilă, despre testarea periodică a medicilor nevaccinați din fonduri proprii: “Semnalele pe care le-am primit sunt bune”/ “Aproximativ 58% din personalul sanitar este vaccinat”
20:55 - Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, anunță creșterea plăților pentru medicii de familie care vaccinează la domiciliu
20:35 - O familie de români a plecat cu Tico la mare, în Grecia, fără roată de rezervă. Ce au pățit pe drum cei patru pasageri și cum arăta portbagajul (FOTO)
20:33 - Ioana Mihăilă, despre posibile restricții pentru nevaccinați: „Nu e vorba doar despre accesul în mall-uri, e vorba de spații publice închise neesențiale, în weekend”
20:15 - Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, dezvăluie cel mai pesimist scenariu privind valul 4: „87% din noile cazuri şi 91% din decesele din ultimele săptămâni sunt la persoane nevaccinate”
19:55 - OMS recomandă guvernelor din Europa creșterea numărului de teste gratuite anti-COVID-19, pe fondul evoluției variantei Delta
19:38 - CNCAV: Peste 16.500 persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore
19:17 - Eduard Novak, primul ministru care va participa la Olimpiadă, în calitate de sportiv. Când se vor desfășura Jocurile Paralimpice