Eveniment
Caz șocant în Buzău. Un elev în vârstă de 14 ani din satul Budrea, comuna Racovițeni, a fost găsit spânzurat în nucul din curtea casei, informează Agerpres.
El era elev în clasa a VII-a la școala din localitate și locuia alături de mama și sora lui mai mică. Surse apropiate anchetei susțin că acesta era o fire mai retrasă.
Pe trupul său nu au fost găsite alte urme de violență. Totuși, acesta va fi transportat la morgă pentru efectuarea unei necropsii.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs această tragedie.