Trei femei de la o clinică medicală din Piteşti, reţinute pentru eliberarea de documente medicale false

Trei femei de la o clinică medicală din Piteşti, reţinute pentru eliberarea de documente medicale false
foto: ziare,com

Trei femei, angajate la o clinică medicală din Piteşti, au fost percheziţionate şi mai apoi reţinute de poliţişti. Acestea sunt implicate într-un dosar privind eliberarea de documente medicale false.

"În urma percheziţiilor efectuate în această dimineaţă, poliţiştii din Piteşti au reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, trei persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual şi abuz în serviciu. De asemenea, poliţiştii au ridicat în vederea continuării cercetărilor 25.000 de lei susceptibili a proveni din activitatea infracţională", se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.

De asemenea, poliţiştii au mai ridicat şi opt telefoane mobile şi diverse documente medicale.

Una dintre femeile reţinute este administrator al clinicii respective, iar celelalte două sunt asistente medicale, conform unor surse judiciare. Acestea sunt suspectate pentru că ar fi eliberat adeverinţe medicale false cu scopul de a completa dosare de obţinere sau preschimbare a permiselor de conducere.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`