Tribunalul Bucureşti arată, în motivarea deciziei de arestare preventivă a preşedintelui CJ Buzău, Cristinel Bîgiu, că lăsarea sa în libertate ar fi reprezentat o stare de pericol pentru ordinea publică.
Instanţa a decis arestarea preventivă a preşedintelui Consiliului Judeţean Buzău, în 7 decembrie.
El este acuzat de procurorii anticorupţie că ar fi cerut şi primit sume de bani pentru a atribui contracte pe bani publici unor firme.
În acelaşi dosar, a fost arestat şi finul lui Bîgiu, Florin Colgiu, acuzat de complicitate la luare de mită, potrivit Mediafax.
Conform documentului citat, măsura arestării preventive se justifică pentru o bună desfăşurare a procesului penal, în faza de debut aurmăririi penale, „niciuna din celelalte măsuri preventive nefiind corespunzătoare pentru prezervarea ordinii de drept şi nici pentru atingerea scopului măsurilor preventive”.
„Măsura privării de libertate a inculpaţilor este proporţională cu gravitatea acuzaţiei, prin raportare şi la natura interesului public ocrotit, precum şi că efectele privării de libertate ale inculpaţilor nu sunt disproporţionate faţă de scopul urmărit”, conform motivării judecătorului de drepturi şi libertăţi de laTribunalul Bucureşti, care a decis arestarea celor doi.
Decizia de arestare a lui Cristinel Bîgiu şi Florin Colgiu nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.