Tudor Pendiuc a încălcat cu rea-credinţă, ” într-o manieră insidioasă”, obligaţiile care îi reveneau în perioada în care a fost cercetat sub control judiciar, arată Tribunalul București în în motivarea de arestare a primarul municipiului Piteşti, informează Mediafax.
„Maniera insidioasă în care inculpatul, având cunoștință de faptul ca are obligația de a nu lua legătura cu suspecții, participanții și martorii din prezenta cauza, procedează la purtarea de discuții cu suspecta, este apreciat de judecător ca argument în sprijinul reținerii relei-credințe a acestuia în ceea ce privește încălcarea obligațiilor stabilite prin încheierea din data de 19.11.2014”, se menționează în motivare.
În același document instanţa mai precizează că bunul mers al activității de urmărire penală „ar fi periclitat” pe viitor dacă Pendiuc ar continua să fie cercetat sub control judicar, „măsura arestării preventive fiind proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului”.
Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă şi a fost contestată de edil la Curtea de Apel Bucureşti.
Pendiuc a fost arestat preventiv în 12 decembrie, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea procurorilor, care l-au acuzat pe edil că, în timp ce era în arest la domiciliu, a luat legătura cu o altă persoană cercetată în dosarul de corupţie.
Pendiuc este cercetat de procurorii DNA pentru luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată.