Tribunalul Hunedoara a decis revocarea măsurilor preventive în cazul lui Traian Berbeceanu

Tribunalul Hunedoara a decis revocarea măsurilor preventive în cazul lui Traian Berbeceanu
Foto: zhd.ro

Tribunalul Hunedoara a decis, luni, revocarea măsurilor preventive luate în cazul fostului şef al BCCO Alba Traian Berbeceanu, acuzat de sprijinirea membrilor unor grupări infracţionale. Astfel, el poate părăsi oricând ţara, nu mai are program de supraveghere şi poate purta armă, relatează Mediafax.

„Instanţa a admis cererea depusă şi a dispus revocarea măsurilor preventive. Soluţia dată de Tribunalul Hunedoara nu este însă definitivă, ea putând fi contestată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara, Ildiko Glăman.

Traian Berbeceanu depusese la Tribunalul Hunedara, la începutul lunii aprilie, o solicitare de revocare a măsurilor preventive luate împotriva sa.

În noiembrie 2013, după o lună de arest preventiv, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că Traian Berbeceanu poate fi cercetat în libertate în dosarul în care este acuzat că ar fi sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală, dispunând ca măsură preventivă interdicţia de a părăsi ţara.

Tot atunci, instanţa supremă a dispus ca Traian Berbeceanu să se prezinte la organele judiciare ori de câte ori este chemat, să se prezinte la Poliţia municipiului Deva conform programului de supraveghere, să nu-şi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organelor judiciare şi să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.

Totodată, Traian Berbeceanu nu avea voie să comunice cu 46 de persoane care au diferite calităţi în dosarul instrumentat de către procurorii DIICOT Alba.

Fostul şef al BCCO Alba a stat în arest din 24 octombrie până în 26 noiembrie 2013, fiind acuzat de către procurorii DIICOT că a sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere, cu un prejudiciu de peste 3,5 milioane de lei. În acelaşi dosar, sunt cercetaţi soţii Titus şi Ramona Biriescu, consideraţi liderii grupării infracţionale specializate în comerţ ilegal cu petrol, arestaţi de asemenea în 24 octombrie 2013.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`