Uniunea Militarilor și Polițiștilor ”Mihai Viteazul” (UMPMV) a transmis că Trenul Regal și-a reluat călătoriile în țară, după doi ani de inactivitate cauzată de pandemia de coronavirus.
Acesta a plecat marți dimineața din Gara Regală Băneasa, în prezența Maiestății Sale Margareta Custodele Coroanei, ASR Principele Radu și ASR Principesa Sofia.
La plecarea Trenului Regal din Gara Regală Băneasa au sistat circa o sută de susţinători ai Monarhiei, membri ai Asociaţiei de Reconstituiri Istorice “Ferdinand I”, voluntari ai Crucii Roşii, cercetaşi.
UMPMV precizează că Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, şi principele Radu, împreună cu principesa Sofia au sărbătorit Ziua Regală şi Ziua Independenţei Naţionale alături de locuitorii celor patru judeţe incluse în programul vizitei – Prahova, Buzău, Brăila şi Galaţi.