Un bărbat în vârstă de 62 de ani din județul Maramureș este cercetat de polițiști, după ce a incendiat magazia cu lemne și materiale de construcție a unui mănăstiri din comuna Panaci, fiind nemulțumit de modul în care a fost plătit pentru munca depusă la lăcaşul de cult, relatează Mediafax.
Reprezentanții Poliției Județene Suceava au declarat că un incendiu a izbucnit, miercuri seară, la o magazie cu lemne şi materiale de construcţie de la o mănăstire din comuna suceveană Panaci.
După stingerea incendiului, pompierii au stabilit că flăcările au fost puse intenţionat.
În urma cercetărilor, polițișrii au reușit să identifice, joi, un bărbat de 62 de ani din județul Maramureș, care a recunoscut că a dat foc magaziei.
La audieri, bărbatul a declarat că a incendiat depozitul din răzbunare, întrucât a locuit şi lucrat la mănăstire aproximativ un an şi jumătate, însă nu a fost mulţumit de modul în care a fost plătit pentru munca prestată.
Maramureșanul a fost reţinut pentru 24 ore, fiind dus în arestul IPJ Suceava. Vineri, instanţa a dispus cercetarea lui sub control judiciar cu interdicţia de a părăsi ţara.