Un bebeluș de trei luni a murit pentru că era diagnosticat cu pneumonie, iar mama lui l-a luat acasa din Spitalul "Sfânta Maria"din Iași unde era internat, fără să obțină acordul medicilor.
Polițiștii au început cercetările în acest caz, iar femeia inconștientă, dacă va fi găsită vinovată,riscă să fie acuzată de neglijență criminală.
Femeia din Iași s-a prezentat în fața medicilor cu micuțul său de trei luni pe 15 februarie și la scurt timp a cerut să fie lăsată să plece. A doua zi a revenit cu copilul la spital, iar starea lui de sănătate deja se agravase, potrivit Digi 24.
Femeia a cerut să plece iar acasă, miercuri, însă medicii i-au explicat că nu este cea mai bună soluție fiindcă starea lui de sănătate este destul de delicată.
În ciuda sfaturilor medicilor, mama și-a luat copilul și a părăsit spitalul. Umările dramatice ale gestului său nu au întârziat să apară. Micuțul s-a stins din viață în propria locuință la scurt timp după părăsirea spitalului.
„Pacientul a fost găsit decedat. A fost chemat echipajul SMURD, dar nu s-a mai putut face nimic”, a explicat medicul Diana Cimpoeșu, coordonator UPU-SMURD Iași.