Un deţinut din Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Iaşi a fost înjunghiat chiar de colegul său de celulă. Imediat au fost alertaţi supraveghetorii penitenciarului care au venit să aplaneze conflictul iscat între cei doi. Deţinutul agresat a fost transportat de urgenţă la spital pentru îngrijiri medicale iar acum se află în afara oricărui pericol.
„Un detinut din regim inchis a agresat un alt deținut în toaleta camerei. Au fost anunțați de către detinuți supraveghetorii care au venit foarte repede, iar agresatul a fost dus la spital. Nu sunt răni adânci starea este stabilă, bună”, a precizat directorul Penitenciarului, Marius Vulpe.
Agresorul nu şi- a motivat în niciun fel fapta. Ba mai mult a spus că îşi asumă răspunderea pentru ceea ce a făcut.
„Obiectul cu care agresiunea a fost săvârșită este metalic, o bucată de fier metal. Stau în aceeași cameră de circa un an de zile. Nu au avut conflicte. Nu sunt persoane cunoscute ca fiind agresive care să comită violențe asupra altor detinuți”, a mai spus Marius Vulpe.
Acum conducerea penitenciarului din Iaşi caută soluţii pentru ca astfel de situaţii să nu mai apară între deţinuţi.