Un inspector judiciar care a controlat DNA, cercetat disciplinar

Un inspector judiciar care a controlat DNA, cercetat disciplinar
Foto: Captură Digi24

Inspectorul judiciar Elena Rădescu va fi cercetat disciplinar. Rădescu este cea care a condus echipa de control care a verificat DNA anul trecut. Ea trebuie să răspundă în fața secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, după ce a fost acuzată că a încălcat două prevederi din statutul magistraților, informează Digi24.

Elena Rădescu este acuzată de foștii ei colegi că a intervenit telefonic la un post de televiziune, unde ar fi avut o conduită contrară demnității funcției pe care o ocupă.

Ea mai este acuzată că a mers la DNA și a discutat cu Laura Codruța Kovesi înainte de începerea efectivă a controlului cerut de ministrul Justiției la DNA și fără să îi informeze pe ceilalţi cinci inspectori din echipa de control.

Rădescu a recunoscut că a făcut această vizită, dar a precizat că discuția a fost una conformă regulamentelor și că era normal să-l informeze pe procurorul-șef DNA de obiectivele controlului de ce ce anume va avea voie împreună cu ceilalți membri ai echipei, pentru a bifa toate cerințele din foaia de parcurs.

La rândul ei, Rădescu a acuzat că s-au făcut presiuni asupra sa, dar și asupra altor colege din echipa de control, cu privire la concluziile ce urmau să le formuleze.

Urmăriți B1TV.ro și pe