Un medic ATI s-a sinucis. Lucra la Spitalul Județean din Timișoara

Un medic ATI s-a sinucis. Lucra la Spitalul Județean din Timișoara

UPDATE ORA 13.30:Noi informații apar pe surse după sinuciderea medicului rezident din Timișoara. Se pare că acesta suferea din dragoste, conform România TV, și ar mai fi încercat să își ia viața și în urmă cu ceva timp. Astfel, ipoteza conform căreia s-ar fi sinucis din cauza oboselii ca urmare a epuizării fizice de la Spitalul Județean pare să nu stea în picioare, anunță sursa citată.

„La data de 4 aprilie a.c.,în jurul orei 22:00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie și-a găsit baiatul de 27 de ani decedat în casă. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în care se efectuează verificări pentru stabilirea cauzei decesului”, a anunțat IPJ.

Știrea inițială

Un medic rezident din Timișoara s-a sinucis.

Medicul avea vârsta de 28 de ani și, potrivit colegilor, acesta se plângea, în ultima perioadă, din cauza oboselii, anunță Antena 3.

Tânărul medic ieșise din tura de noapte, iar în ultima perioadă lucrase numai pe secția COVID.

Conform primelor informații, acesta și-a injectat substanțe care se folosesc în secțiile de ATI.

Mama medicului a sunat duminică seara, în jur de ora 22, la 112, unde a anunțat că fiul ei, medic rezident, este căzut la pământ.

La fața locului a sosit un echipaj de ambulanță, însă, o oră mai târziu, a fost constatat decesul tânărului medic.

Medicul lucra la Spitalul Județean din Timișoara.

A fost deschis și un dosar de ucidere din culpă în acest caz.