Eveniment - 10 dec, 23:08
Un cutremur de 3,5 magnitudine s-a produs vineri seară în zona Vrancea, informează Institutul Național pentru Fizica Pământului.
Seismul s-a produs la ora 21.12, la o adâncime de 126,5 kilometri.
Acesta este al doilea cutremur de magnitudine 3,5 produs în ultimele două zile în România. Un seism de aceeași intensitate a avut loc joi seară, în județul Buzău.
De asemenea, vineri s-a produs un cutremur de suprafață în județul Galați, seismul având magnitudinea 2.
Cel mai puternic cutremur înregistrat de la începutul anului a avut loc pe 8 februarie în Vrancea, seismul având magnitudinea 5, fiind resimţit şi la Bucureşti.