Un nou trend periculos în rândul adolescenților. Riscurile pe care le implică plicuțele de cofeină pentru sănătate

Un nou trend periculos în rândul adolescenților. Riscurile pe care le implică plicuțele de cofeină pentru sănătate
Foto: Pixabay

Pliculețele cu cofeină, pe care le consumă adolescenții pentru a obține mai multă energie, reprezintă un nou trend periculos, promovat pe rețelele de socializare. Medicii atrag atenția că există riscuri foarte mari pentru sănătatea tinerilor.

Cuprins:

  • Care este noul trend de pe rețelele de socializare
  • Ce spun medicii despre pliculețele cu cofeină
  • Ce pericole prezintă cofeina pentru organism

Care este noul trend de pe rețelele de socializare

Cofeina este cunoscută și apreciată pentru efectele sale în combaterea oboselii și pentru că oferă un plus de energie. Produsele pe bază de cofeină, de la banala cafea, la suplimente alimentare, sunt consumate zilnic, pentru că oferă o mai mare rezistență la efort.

În acest context, a apărut un nou trend, pe rețelele de socializare, în special, în rândul adolescenților. Aceștia nu mai consumă cafea sau suplimente pe bază de cofeină. Ei folosesc direct pliculețe cu cofeină. De mărimi similare unei pastile de gumă, acestea sunt plasate sub gingie, de unde cofeina ajunge direct în organism, în fluxul sanguin. Sunt preferate pentru că au un efect mult mai rapid, aproape instantaneu.

Pe de altă parte, însă, specialiștii în medicină atrag atenția asupra riscurilor pe care această practică o are pentru sănătatea adolescenților care apelează la această sursă de energie.

Ce spun medicii despre pliculețele cu cofeină

Specialiștii spun că un singur pliculeț cu cofeină reprezintă echivalentul a două căni de cafea. Adolescenții sunt atrași de acest produs, în ideea că vor obține rapid un nivel de energie suficient de mare cât să-i ajute să se pregătească înainte de examene sau să susțină un antrenament sportiv de intensitate ridicată.

Aceste produse, promovate pe TikTok, dar și pe alte platforme online, sunt prezentate drept soluții miraculoase pentru a crește nivelul de concentrare și rezistență la efort. Iar fenomenul ia amploare în rândul tinerilor, alimentat de diferiți influenceri care susțin consumul, chiar și în exces. Cei care proovează produsele nu vorbesc și despre efectele adverse ale cofeinei în exces.

Spre deosebire de cafea, unde consumul este mai ușor de controlat, pliculețele permit o absorbție accelerată în organism. De aici și potențialul crescut de abuz.

Conform specialiștilor, un nivel ridicat de cofeină poate declanșa reacții periculoase pentru sănătatea consumatorului. Medicii vorbesc despre tahicardie, aritmii, convulsii și, în cazuri extreme, chiar deces. Există cazuri documentate în care consumatori de cafea în exces au ajuns la serviciile de urgență din cauza unei supradoze de cofeină.

Ce pericole prezintă cofeina pentru organism

Cofeina poate avea efecte negative pentru organismul uman. Consumul excesiv ponate afecta somnul și accentuează stările de anxietate sau iritabilitate. De asemenea, poatge duce la efecte adverse, în locul enegiei mult dorite, consumatorul se poate alege cu stări de oboseală cronică. Pe termen lung, consumul de cofeină în exces poate duce la dependență.

În acest context, la nivelul Uniunii Europene a fost impusă etichetarea băuturilor energizante care depășesc 150 mg de cofeină. Pliculețețe care se vând online nu sunt etichetate și reglementate.

Autoritățile europene recomandă un consum de maximum 3 mg de cofeină pe kilogram corp la copii și adolescenți. Este echivalentul a cel mult 90 mg pentru un copil de 30 kg. Limita este ușor de depășit prin combinarea pliculețelor de cofeină cu băuturi energizante sau alimente ce conțin substanța.