Proiectul „Străzi deschise” se extinde la finalul acestei săptămâni într-o altă zonă a capitalei, au anunțat în cursul zilei de vineri organizatorii evenimentului.
În weekendul 30-31 iulie traseele de pe Calea Victoriei, Șoseaua Kiseleff și str. Jean Louis Calderon, pe segmentul cuprins între str. Batiște și str. C.A. Rosetti, devin pietonale, iar bucureștenii se vor putea bucura de spectacole de magie, activități educative, artistice și sportive.
Evenimentul „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” a început anul acesta în luna aprilie și se va încheia în luna octombrie. Obiectivul este de a propune locuitorilor o (re)împrietenire cu oraşul în care trăiesc prin intermediul unor weekenduri pietonale în unele spații centrale.
Proiectul se defășoară în mai multe zone ale Bucureștiului și urmărește să ofere locuitorilor capitalei posibilitatea să se bucure de o plimbare în spațiile care, în mod obișnuit, ar fi aglomerate și cu trafic intens.
Evenimentul a avut loc dățile precedente în sectoarele 1,4 și 6, urmând ca în finalul acestei săptămâni să se desfășoare în sectorul 2 și în zona centrală.
Ediția programată în acest week-end propune, printre altele, spectacole de magie, o lecție interactivă de istorie, spectacole de teatru și o paradă a cățeilor.
Zone pietonale / Străzi deschise 30-31 iulie 2022, între orele 09:00 şi 22:00:
Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Cul Tur Ed – Direcția Cultură, Învățământ, Turism a Municipiului București, alături de ARCUB creart și PROEDUS în calitate de operatori zonali.