DIICOT anunță reținerea a doi tineri din județul Harghita, suspectați de trafic de droguri de mare risc. Unul dintre ei, student, și-a folosit cunoștințele dobândite la cursuri pentru a produce droguri.
Procurorii DIICOT Harghita au dispus, joi, reținerea a doi tineri, de 23 și 25 de ani, cercetați pentru trafic de droguri de mare risc și tentativă la trafic de droguri de mare risc.
Din probatoriul administrat a rezultat că, pe parcursul anului 2024, inculpatul în vârstă de 25 de ani a procurat și vândut droguri de mare risc sub formă de substanță cristalină, iar la data de 17 octombrie, a deținut la domiciliul său, în scopul comercializării, o cantitate de amfetamină (drog de mare risc).
Cu privire la inculpatul în vârstă de 23 de ani, cercetările au reliefat că acesta, utilizând cunoștințele dobândite în cadrul cursurilor universitare cu profil farmaceutic, pe care le urmează, a procurat substanțe (precursori) necesare preparării de droguri sub formă de cristal, în urma percheziției domiciliare fiind identificate și ridicate mijloace și instrumente necesare producerii de droguri.
În ziua de 17.10.2024, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Harghita a dispus arestarea preventivă a inculpatului de 25 de ani, pentru o perioadă de 30 zile, conform propunerii formulate.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș și ai Inspectoratului de Poliție Județean Harghita, jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita și Grupării de Jandarmi Mobile Regele Ferdinand I Târgu Mureș.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.