Unitatea 1 de la Cernavodă s-a deconectat automat de la sistemul energetic național

Unitatea 1 de la Cernavodă s-a deconectat automat de la sistemul energetic național
Foto: nuclearelectrica.ro

Unitatea 1 de la Cernavodă s-a deconectat automat luni, 26 august, din sistemul energetic național (SEN), ca urmare a unei defecțiuni.

Nu sunt probleme de securitate nucleară

Oficialii Nuclearelectrica au precizat, printr-un raport transmis Bursei de Valori Bucureşti, că nu sunt probleme de securitate nucleară.

Potrivit sursei citate de Agerpres, specialiştii CNE Cernavodă investighează cauza în vederea remedierii, conform procedurilor aplicabile.

„Deconectarea automată şi lucrările de remediere nu au impact asupra securităţii nucleare, personalului şi populaţiei”, au menționat reprezentanţii companiei.

Unitatea 1 de la Cernavodă s-a deconectat și în iulie

Amintim că, Unitatea 1 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional în seara zilei de vineri, 19 iulie, din cauza unei disfuncţionalităţi în partea clasică a centralei, fără impact asupra securităţii nucleare, informează Societatea Naţională Nuclearelectrica (SNN).

Aceasta a fost reconectată la sistemul energetic național pe 25 iulie.

Reconectarea s-a realizat conform procedurilor aplicabile, în condiții de siguranță, fără a afecta securitatea nucleară, personalul sau populația.