Uniunea Națională a Judecătorilor din România cere Comisiei parlamentare de control a SRI să verifice dacă serviciul secret s-a implicat în actul de justiție

Uniunea Națională a Judecătorilor din România cere Comisiei parlamentare de control a SRI să verifice dacă serviciul secret s-a implicat în actul de justiție

Uniunea Națională a Judecătorilor din România cere Comisiei parlamentare de control a SRI să verifice dacă serviciul secret s-a implicat în actul de justiție, dincolo de limitele legii.

Judecatorii și procurorii din România au solicitat, pe data de 21 mai, Comisiei parlamentare de control a SRI să ceară Serviciului să clarifice public dacă afirmațiile generalului Dumitru Dumbravă, că Serviciul este implicat în actul de justiție, “reprezintă poziţia oficială a instituţiei sau, dimpotrivă, reprezintă opinia personală a acestuia, caz în care, faţă de gravele efecte ale celor spuse de acesta, se impune a se lua măsurile necesare”, se arată într-un comunicat al UNJR.

De asemenea, semnatarii scrisorii solicită Comisiei parlamentare “o analiză punctuală şi concretă a modului în care SRI acţionează în domeniul rezervat exclusiv instanţelor de judecată” iar la sfârșit să publice raportul analizei.

“Dezvăluirea făcută de generalul Dumbravă, că SRI cataloghează judecători după modelul identificării celor cu predispoziţie să comită atentate teroriste, este pur și simplu cutremurătoare”, se mai afirmă în scrisoare.

Cele spuse de genelul Dumbrava dezvaluie “un sistem care, sub pretextul vegherii la respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi a luptei anticorupţie, în realitate încalcă cu brutalitate aceste drepturi”.

“Supravegherea, de tipul poliției politice, a magistraţilor pentru a preveni potenţiale fapte de corupţie, are un puternic efect de intimidare, presiune şi discreditare a judecătorilor sș procurorilor”, se mai arată în scrisoare.

Revelările din interviul din data de 30 aprilie a generalului Dumbrava impun un “control de urgență al SRI”, spun magistrații.

Cele relatate de generalul Dumbravă arată, în mod indubitabil, că SRI încalcă limitele legale ce îi revin în sprijinirea luptei împotriva corupţie, “printr-o intruziune în actul de justiţie ce încalcă Constituţia, legile sale de funcţionare şi pune în pericol grav independenţa justiţiei şi, implicit, drepturile procesuale ale persoanelor judecate”.

Acest mod de intruziune al SRI in actul de justitie “aruncă în aer noţiunea de stat de drept în România, sabotează actul de justiţie şi subminează însăşi ideea de legalitate şi dreptate”, se afirma in scrisoare.

Orice persoana care a pierdut un proces in instanta poate, in baza celor revelate de generalul Dumbrava, sa spuna “acum că acest lucru nu s-a întâmplat datorită probelor, ci a implicării SRI”.

Atat legea de functionare a SRI cat si codul de procedura penala prevad expres ca Serviciul doar ofera “sprijin la realizarea actelor de cercetare penală”, nu efectueaza cercetari. Sprijinul oferit de SRI inceteaza odata cu incheierea urmaririi penale si trimiterea dosarului in instanta spre judecare.

Legiuitorul a prevazut explicit aceste limite pentru oferirea “unor garanţii că activitatea Serviciului Român de Informaţii, prin natura ei esenţialmente secretă, rămâne în limitele legii şi supusă controlului parlamentar”, se afirma in scrisoare.

Generalul Dumbrava vorbeste, in schimb, despre un “salt” facut de SRI prin adoptarea unui “concept integrat” nou, in baza caruia activitatea Serviciului se intinde pe durata intregului proces penal. Un asemenea salt al SRI “nu este altceva decât un salt făcut în afara legii”, spun judecatorii si procurorii.

La fel de ingrijorator este faptul ca, in urma acestui “salt”, “justiţia este văzută ca fiind «câmp tactic» al SRI” in care Serviciul “este prezent pana la solutionarea definitiva a cauzei”.

Premiza ca SRI actioneaza cu mijloace obscure asupra actorilor procesului judiciar, inclusiv procuror sau judecător, “reprezintă un atentat grav la adresa independenţei justiţiei, ce trebuie verificat în mod ferm şi imediat, iar dacă se confirmă, sancţionat”, spun magistratii.

Scrisoarea critica, de asemenea, afirmatia generatului Dumbrava ca maniera de lucru a SRI “angrenează”, alături de procurori, şi judecători.

“Această exprimare denotă pur şi simplu o neînţelegere a noţiunii de independenţă a justiţiei, o încălcare gravă a acesteia. În pronunţarea hotărârii, judecătorul nu este şi nu trebuie să fie angrenat alături de nimeni: aceasta este însăşi esenţa independenţei justiţiei”, sustin magistratii.

Generalul Dumbrava mai mentioneaza in interviu ca investigarea extinsa si laborioara a judecatorilor de catre SRI, pentru a li se face un “pattern infracţional”, nu se face de cele mai ori in baza unui denunt, ci se face pro-activ în baza faptului ca un judecător este parte dintr-un complet care primeşte un dosar.

“Acest lucru înseamnă că judecătorii care îşi desfăşoară pur şi simplu activitatea, sesizaţi fiind cu dosare penale de mare corupţie, sunt din start investigaţi, analizaţi şi clasificaţi de SRI, asemenea celor care atentează la siguranţa naţională”, se afirma in scrisoare.

“Gravitatea fără precedent a celor dezvăluite de generalul Dumbravă impune o verificare imediată, concretă şi minuţioasă a celor arătate în interviul dat”, se spune in scrisoare. “Dacă cele afirmate de generalul SRI se confirmă, înseamnă că suntem în situaţia în care activitatea instanţelor de judecată nu mai prezintă garanţia minimală şi esenţială a unui proces echitabil, anume aceea a unei instanţe independente”.

Îngrijorările vadite ale magistratilor s-au concretizat deja printr-o cerere comuna adresată de principalele asociaţii profesionale Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea apărării independenţei justiţiei.

“Dincolo de această perspectivă, este de competenţa acestei Comisii să facă verificări temeinice vis a vis de activitatea semnalată, care constituie o chestiune fundamentală pentru statul de drept şi democraţia din România”, se afirma in solicitarea magistratilor catre Comisia de control a SRI.

Solicitarea catre Comisia de control a SRI a fost trimis de Asociaţia Magistraţilor din România, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România si Asociaţia Procurorilor din România.
Necesitatea verificarii limitelor in care serviciile secrete se implica in procedurile judiciare este sprijinita si de catre societatea civila si barourile de avocati.
Pentru referinta, scrisoarea in forma integrala trimisa Comisiei de control a SRI poate fi accesata la adresa:

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`