Urșii au făcut prăpăd într-o localitate din Mureș. Metoda la care au recurs localnicii pentru a-și proteja animalele

Urșii au făcut prăpăd într-o localitate din Mureș. Metoda la care au recurs localnicii pentru a-și proteja animalele
Foto ilustrativ: Pixabay

Urșii au semănat teroare în rândul localnicilor dintr-un sat din Mureș. În căutare de hrană, atacă animalele din gospodării. Printre victimele lor se numără câțiva porci și mai multe oi.

Cuprins:

  1. Localnicii, jandarmii și pădurarii patrulează pe străzi pentru a preveni atacurile urșilor
  2. Numărul exemplarelor de urși din Mureș, cu mult pentru cel optim

Localnicii, jandarmii și pădurarii patrulează pe străzi pentru a preveni atacurile urșilor

Localnicii din Nima Râciului au apelat la o soluție disperată pentru a-și apăra animalele: patrulează pe rând în zonele cu probleme. În același timp, oamenii cer ajutor autorităților pentru a împiedica cei șapte urși care frecventează gospodăriile comunei să mai producă și alte pagube. Doar în ultimele zile, animalele sălbatice au intrat în cinci gospodării și au ucis mai mulți porci, dar și oi.

„Aseară toată noaptea a fost pe aici, a fost și poliția și jandarmeria, a venit în tufiș și nu mai puteam să-l scoatem afară”, a povestit un localnic, potrivit Știrile ProTV.

Oamenii mărturisesc că odată cu venirea serii, își pun la adăpost animalele din gospodarii și nu mai au curaj să iasă din case. Autoritățile au decis ca echipe de jandarmi și pădurari, dar și angajați ai ocoalelor silvice și un medic veterinar, să patruleze cu mașinile pe străzile localității pentru a face zgomot și a alunga astfel urșii dornici să coboare din pădure.

„O venit noaptea ursul, ne-a zdrobit vreo trei animale, de atunci în fiecare seară ne vizitează. Ți-e frică să ieși în curte că nu știi unde, dacă o venit la 50 de metri de casă nu poți ieși, mai vin autoritățile dau cu girofare, ei pleacă, dar după ce ei pleacă iar apare”, a spus o localnică.

Numărul exemplarelor de urși din Mureș, cu mult pentru cel optim

La agenția de mediu, zilnic ajung sesizări despre pagubele provocate de sălbaticiuni.

„Efectivul de urși evaluat pe fondurile de vânătoare din județul Mureș este de 1543, cu mult peste numărul optim de urși”, Cristina Pui, director Agenția Județean de Protecția Mediului Mureș.

Numai în Nima Râciului sunt șapte exemplare care dau zilnic târcoale gospodăriilor localnicilor.