Vâlcea: Trafic îngreunat pe DN 7, după ce o bucată de parapet s-a prăbușit. Se efectuează expertize tehnice

Vâlcea: Trafic îngreunat pe DN 7, după ce o bucată de parapet s-a prăbușit. Se efectuează expertize tehnice

O comisie de specialiști din județul Vâlcea a dispus efectuarea mai multor expertize tehnice și restricționarea traficului rutier pe DN 7 – Valea Oltului, după ce o bucată din parapetul drumului s-a prăbușit, acostamentul fiind afectat, relatează Mediafax.

După ce un tronson din zidul de sprijin al DN 7 s-a prăbușit la kilometrul 224+500 al drumului, în comuna Câineni, sat Robești, incidentul având „implicații în ceea ce privește stabilitatea carosabilului și siguranța circulației rutiere”, o omisie care reunește specialiști de la Prefectura Vâlcea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul în Construcții, Secția Drumuri Naționale și Poliția Rutieră Vâlcea s-a întrunit și a dispus luarea mai multor măsuri.

Potrivit Prefecturii Vâlcea, membrii comisiei au constatat că taluzul drumului s-a degradat, iar parapetul din piatră și mortar s-a prăbușit din cauza excesului de umiditate provocat de topirea rapidă a zăpezii și a stadiului avansat de degradare a drumului, astfel încât acostamentul DN 7 este afectat pe o lungime de 20 de metri liniari.

Astfel, administratorul drumului a restricționat circulația rutieră în zonă, sensul de mers Râmnicu Vâlcea – Sibiu fiind închis, traficul desfășurându-se alternativ pe celălalt sens de mers, în condițiile în care nu există posibilitatea devierii circulației rutiere pe rute ocolitoare.

Valoarea estimativă a lucrărilor necesare pentru stabilizarea terasamentului va fi stabilită după efectuarea expertizelor tehnice dispuse de membrii comisiei.