Un bărbat de 43 de ani, din localitatea vasluiană Lăleşti, a fost arestat preventiv, duminică, după ce a încălcat ordinul de protecţie impus de instanţă pentru protejarea copiilor şi soţiei, pe care îi bătea şi ameninţa cu acte de violenţă.
Ionel Cucu a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, informează Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vaslui, Ionel Cucu a ajuns în atenţia organelor de cercetare penală în luna mai, atunci când şi-a bătut soţia, care a fost internată pentru o perioadă de timp în spital pentru tratament, fiind diagnosticată de către medici cu fractură costală şi pneumotorax. Imediat după externarea femeii, Judecătoria Bârlad a emis un ordin de protecţie pentru întreaga familie, iar poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele bărbatului pentru loviri sau alte violenţe, vătămare corporală şi rele tratamente aplicate minorilor.
În aceste condiţii, Ionel Cucu nu avea voie să se apropie la mai mult de 100 de metri de locuinţa soţiei şi a celor şase copii, cu vârste cuprinse între şase luni şi 16 ani.