Eveniment
Un copil de 11 ani a ajuns la Spitalul de Urgență Bârlad după ce a fost mușcat de față de un câine, însă a fost transferat la o clinică din Iași din cauza crizei de ser antirabic.
„În momentul în care apar pacienți cu plăgi mușcate cu risc major, apelăm la alte spitale din zonă care mai dețin ser antirabic. Un copil de 11 ani l-am transferat la Iași, iar pe un altul de 14 ani am reușit să-l tratăm în spitalul nostru, după ce unitatea medicală din Focșani ne-a împrumutat patru flacoane de ser”, a declarat pentru Mediafax, directorul medical al Spitalului de Urgență Bârlad, Gabriela Daniș.
Potrivit acesteia, problema crizei de vaccin antirabic ar putea fi rezolvată abia spre sfârșitul săptămânii viitoare.