Eveniment
În urmă cu o săptămână un caras a devenit vedeta orașului Vaslui, după ce un localnic i-a dat drumul în fântâna arteziană din fața Poliție Județene Vaslui, potrivit EVZ.
Timp de câteva zile localnicii vorbeau despre pește ca despre o nouă mascotă a orașului, atrăgând privirile tuturor trecătorilor din zonă.
Din nefericire, vietatea a fost privită de mulți ca pe o pradă numai bună de pus în tigaie, iar surpriza anticipată s-a produs într-o dimineață.
Cei care obișnuiau să vină să hrănească peștișorul au observat că acesta nu mai era. Localnicii nu știu ce s-a întâmplat cu el și îi simt lipsa. Astfel, în această privință s-au gândit să facă un apel către autorități să aducă mai mulți pești în fântânile arteziene din centrul orașului.