Vaslui: Un gonaş la o partidă de vânătoare de mistreţi a fost împuşcat mortal de un vânător

Vaslui: Un gonaş la o partidă de vânătoare de mistreţi a fost împuşcat mortal de un vânător
Foto: adevarul.ro

Un bărbat de 39 de ani, din localitatea vasluiană Perieni, a murit, sâmbătă, în timpul unei partide de vânătoare, după ce a fost împuşcat în abdomen de un vânător, care trăsese şi într-un mistreţ.

Victima era gonaş la o partidă de vânătoare de pe fondul Trestina, când, la un moment dat, a fost împuşcat de un vânător care trăsese şi într-un mistreţ, relatează Mediafax.

La scurt timp după ce a omorât mistreţul, vânătorul a auzit strigăte de ajutor din zona în care fusese doborât animalul.

Poliţiştii au declanşat o anchetă în acest caz pentru a stabili în ce condiţii a fost împuşcat bărbatul de 39 de ani.