Casa Națională de Pensii Publice anunță într-un comunicat că pensiile vor fi achitate înainte de Sărbătorile de iarnă, potrivit Agerpres.
Totodată, plata drepturilor bănești care se achită prin intermediul caselor teritoriale de pensii se realizează începând de luni.
Instituția mai anunță că toate pensiile care se distribuie prin intermediul Poștei Române vor fi primite de către pensionari în intervalul 14 – 24 decembrie, incusiv. Astfel, termenele de virare a sumelor de plată către oficiile poștale au fost modificate.
CNPP menționează că pensionarii care nu vor fi găsiți acasă vor putea să-și ridice banii de la ghișeele poștale până la data de 30 decembrie, în cazul celor avizați la domiciliu.
În același timp, Casa Națională de Pensii Publice anunță că drepturile bănești care se distribuie prin intermediul băncilor sunt achitate la temenele stabilite în convențiile pe care CNPP le are încheiate cu aceste bănci.