Vești bune pentru turiștii care vor să meargă la mare cu trenul.
Deși mersul cu trenul în România a devenit o mare problemă, condițiile deloc favorabile, întârzierile și aglomerația crează mereu probleme, de data aceasta românii pot răsufla ușurați.
Cei care vor să meargă în vacanță la mare și să scape de stresul condusului și al aglomerației, pot încerca varianta cu trenul privat.
Un operator privat a pus în funcțiune un tren care ajunge în timp record la mare.
Noul tren ajunge în Constanța în două ore și 15 minute, costă 40 de lei și oferă nenumărate facilități.
În această garnitură se găsesc prize, acces la internet, curățenie și personal cu bun-simț, potrivit Capital.
Trenul se deplasează pe ruta Craiova-București-Constanța și retur.
Face 3 ore şi 10 minute din Craiova până în Capitală, unde ajunge la 9.10 . Pleacă apoi spre Constanţa la 9.55 pentru ca la 12.10, garnitura să ajungă la destinaţie.
Și CFR Călători are trenuri care parcurg distanța București-Constanța în același interval orar, doar că prețul este mult mai mare, 62 de lei, iar condițiile din tren nu sunt nici pe departe similare.