Victor Ciorbea se plânge că Iohannis nu este de acord cu pensia lui specială dată de PSD: Avocatul Poporului a trimis un memoriu la Senat 

Victor Ciorbea se plânge că Iohannis nu este de acord cu pensia lui specială dată de PSD: Avocatul Poporului a trimis un memoriu la Senat 

Victor Ciorbea este nemulțumit de faptul că președintele Klaus Iohannis nu este de acord ca acesta să primească o pensie uriașă, așa cum a decis PSD.

Avocatul Poporului a trimis un memoriu Comisiei juridice a Senatului, în care se plânge de această situație și menționează mai multe rapoarte ale Comisiei de la Veneția în care apar exemple ale unor țări în care remunerația Avocatului Poporului este egală sau mai mare decât cea a judecătorilor de la Curtea Supremă sau Curtea Constutuțională, informează G4 Media.

Senatorul USR George Dircă, membru al comisiei juridice a Senatului, a fost cel care a dezvăluit, pe Facebook, că Ciobea a trimis senatorilor respectivul memoriu.

În documentul cu pricina, Victor Ciorbea menționează că pensia acordată prin lege reprezintă ”un semn al recunoașterii independenței și rolului constituțional” al instituției Avocatului Poporului.

De asemenea, el precizează că faptul că schimbarea legii prin care s-a decis să i se acorde această pensie specială ”nu face decât să consolideze, ținând seama și de principiile reținute de Comisia de la Veneția, statutul și rangul constituțional al instituției Avocatului Poporului în toate componentele sale: salarizare, condiții de pensionare și mijloace legale de intervenție, fără ca prin aceasta să se poată considera că este încălcată legea fundamentală a țării”.

”Rangul înalt, reține Comisia de la Veneția, este unul dintre factorii esențiali care garantează independența Ombudsmanului față de ingerințele politice și permit instituției să funcționeze efectiv și eficient. (…) Problema stabilirii remunerației nu este doar o chestiune de respect public, ci și de independență a instituției”, mai precizează Ciorbea în memoriu.

În acest context, Victor Ciorbea citează o serie de exemple ale remunerațiilor primite de cei care îndepinesc funcția de Avocat al Poporului în diferite țări. El menționează cazurile Norvegiei și Suediei, unde Avocatul Poporului câștigă cu 20% mai mare decât un judecător al Curții Supreme. Un alt exemplu este cel al Maltei unde Ombudsmanul (Avocatul Poporului – n.r.) este remunerat la nivelul unui judecătoru de la Curtea Supremă.

Victor Ciorbea a trimis acest memoriu la Senat pe 18 ianuarie, cu două sptămâni înainte ca CCR să declare neconstituțională pensia specială a Avocatului Poporului. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`