Victor Ponta explică de ce și-a modificat CV-ul: Am ales să menționez ce îmi cere legea pentru a fi prim-ministru

Victor Ponta explică de ce și-a modificat CV-ul: Am ales să menționez ce îmi cere legea pentru a fi prim-ministru

Premierul Victor Ponta a explicat miercuri după-amiază de ce a ales să scoată din CV-ul său Masterul în Drept Penal Internațional de la Universitatea Catania, din Italia, pe care l-ar fi obținut în perioada martie-iunie 2000.

Astfel, liderul PSD susține că a făcut modificarea pentru că a considerat că CV-ul de prim ministru trebuie să conțină numai studiile pe care i le cere legea conform acestei funcții.

„Am fost acolo. CV-ul meu ca prim-ministru trebuie să cuprindă doar ceea ce ține de studiile pe care le am și ce îmi cere legea pentru a fi prim-ministru. Nu mai e cazul să mă mândesc foarte mult cu multe lucruri pe care le-am făcut. Sunt foarte mândru de ceea ce am făcut ca procuror, ca student și evident că în ciuda oricăror bătălii politice, cred că am făcut foarte multe lucruri bune”, a declarat Ponta.

Vezi AICI CV-ul lui Victor Ponta.

Ponta, despre modificarea din CV

Embed:

Victor Ponta este acuzat de plagiat, în lucrarea sa de doctorat, în două articole publicate de Nature și Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Premierul a dat vina pe președintele Traian Băsescu pentru acest scandal, spunând că șeful statului joacă murdar și fabrică dosare.

Vezi AICI mai multe detalii despre declarațiile lui Victor Ponta.