Eveniment
Premierul Victor Ponta a fost huiduit, sâmbătă, la sosirea în Gara de Nord din Bucureşti, unde a ajuns de la Craiova, de mai multe persoane care se aflau pe peron.
Ponta a plecat din Gara Craiova spre București, în prima cursă a trenului electric Hyperion, produs în acest oraş.
La sosire, premierul a coborât din tren, împreună cu vicepremierul Liviu Dragnea şi ministrul Transporturilor, Dan Şova.
Premierul a vorbit cu jurnaliștii, apoi s-a îndreptat către ieşirea din Gara de Nord. La ieşirea de pe peron, un grup de aproximativ 30-40 de bărbați care nu aveau bagaje l-au huiduit pe Victor Ponta.
„Să vă fie rușine. Nu are lumea ce mânca. Comuniștilor. Ai venit cu garda, îți e frică”, au strigat oamenii.