Violeta Alexandru: Persoanele afectate de coronavirus sau cu suspiciune de a purta virusul nu pot fi lăsate fără nicio formă de venit. Poșta Română să îmi prezinte soluții  

Violeta Alexandru: Persoanele afectate de coronavirus sau cu suspiciune de a purta virusul nu pot fi lăsate fără nicio formă de venit. Poșta Română să îmi prezinte soluții  
Foto: Violeta Alexandru / Facebook

UPDATE:La doar câteva ore după ce a transmis că poștașii nu vor mai livra pensiile și alocațiile la domiciliul persoanelor aflate în izolare din cauza suspiciunilor de coronavirus, Poșta Română anunță că serviciile vor fi realuate.

Instituția condusă de Horia Grigorescu că a găsit, împreună cu Ministerul Sănătății, soluții pentru ca oameenii să-și primească la timp veniturile.

Astfel, poștașii vor fi dotaţi cu echipament, măşti, mănuşi şi ochelari de protecţie și vor ajunge la fiecare cetățean în parte. (Detalii AICI)

Ministrul interimar al Muncii, Violeta Alexandru, reacționează după apariția informațiilor conform cărora Compania Naţională Poşta Română nu va mai livra pensiile și alocațiile către cetățenii aflați în carantină din cauza coronavirusului.

Violeta Alexandru transmite, joi, într-o postare pe Facebook, că persoanele cotaminate sau în cazul cărora există suspiciunea de infectare cu noul coronavirus nu pot fi lăsate fără o sursă de venit. Astfel, ministrul cere reprezentanților Poștei Române să vină cu soluții pentru ca toți pensionarii și beneficiarii de ajutoare sociale să își primească, la timp, drepturile.

”Persoanele afectate de coronavirus respectiv cu suspiciune de a purta virusul nu pot fi lăsate fără nicio formă de venit. Mai ales în condițiile actuale în care au nevoie de medicamente, hrană. La fel cum acestor persoane suspecte de virus, autoizolate la domiciliu, cineva la duce de mâncare și orice alt lucru necesar, și pensia le va fi livrată!

Poșta Română trebuie să îmi prezinte soluții pentru ca, în condiții de siguranță, toți pensionarii, toți beneficiarii de ajutoare sociale să-și primească drepturile. Cei care le primesc pe card deja le-au primit, acum vorbim despre cei care le primesc în numerar.

Poșta este în contract cu instituția aflată în coordonarea Ministerului Muncii – Casa Națională de Pensii Publice pentru distribuția, în numerar, a drepturilor de pensie și a prestațiilor sociale. Pentru orice problemă există soluții și în cursul zilei de astăzi Poșta îmi va prezenta soluții, ca în orice relație contractuală. Concomitent, Poșta trebuie să clarifice informațiile apărute în spațiul public.

Le doresc multă sănătate beneficiarilor noștri și îi asigur că avem soluții pentru a nu suferi și din cauza lipsei resurselor”, a transmis Violeta Alexandru.

Directorul General al Poștei Române Horia Grigorescu a trimis o circulară către oficiile poștale în care precizează că, începând de joi, “în toate locațiile pentru care s-a instituit măsura de carantinare în spații special amenajate sau la domiciliu sau sunt în autoizolare, Poșta Română la suspenda orice activitate de livrare a trimiterilor poștale, a drepturilor de protecție socială, precum și a oricăror altor servicii/prestații care implică contactul direct între salariații poștali și persoanele aflate în carantină/autoizolare”. (Detalii AICI)

În acest moment, la nivel național se află în carantină 35 persoane, iar pentru alte 11.731 de persoane a fost dispusă măsura auto-izolării la domiciliu, potrvit celei mai recente informări a Grupului de Comunicare Strategică. (Detalii AICI)

Violeta Alexandru: Persoanele afectate de coronavirus sau cu suspiciune de a purta virusul nu pot fi lăsate fără nicio formă de venit. Poșta Română să îmi prezinte soluții

Urmăriți B1TV.ro și pe
`