Viorel Hrebenciuc, la DNA Brașov: Nu îmi este frică. Mă aștept să fiu reținut (VIDEO)

Viorel Hrebenciuc, la DNA Brașov: Nu îmi este frică. Mă aștept să fiu reținut (VIDEO)
Foto: B1 TV

Viorel Hrebenciuc a ajuns, marți dimineață, la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Brașov, unde a fost citat.

Fostul senator a declarat că a venit la DNA cu inima deschisă, însă se așteaptă să fie reținut.

”Nimeni nu mai semnează o hârtie, nimeni nu are o inițiativă, toată lumea are o spaimă celebră de acum. Nu îmi e frică pentru că știu ce am făcut. Nu am nicio problemă să mă prezint cu inima deschisă în fața celor de la DNA. Nici DNA nu e o sperietoare”, a declarat Hrebenciuc la intrarea în sediul DNA.

Întrebat dacă se așteaptă să fie reținut, el a răspuns: ”Bineînțeles”.

Camera Deputaților a luat act, luni, de demisia lui Hrebenciuc din Parlament, astfel că acesta nu mai are imunitate.

Hrebenciuc a renunţat la funcţia de deputat în condiţiile în care procurorii îi cer arestarea preventivă în dosarul retrocedărilor şi este urmărit alături de Dan Şova, într-un alt dosar de trafic de influenţă.

El mai este acuzat de procurorii DNA şi că ar fi făcut intervenţii la CNA în vederea obţinerii licenţei pentru postul GiGa TV, controlat de primarul de Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan Pinalti.

Viorel Hrebenciuc, la DNA Brașov

Ultima oră
00:20 - Explicații oficiale pe subiectul „gen” în loc de „sex” în cartea electronică de identitate. Ce spun reprezentanții Ministerului de Interne (VIDEO)
23:55 - Medicul Cristian Oancea: Comunicarea cu privire la imunizarea împotriva COVID-19, mai importantă ca restricțiile pentru persoanele nevaccinate (VIDEO)
23:49 - RISE Project: Autoritatea Electorală Permanentă, instituția care organizează și supraveghează procesul electoral, capturată de o grupare consolidată după o tentativă de omor
23:32 - Beatrice Mahler, despre persoanele care refuză imunizarea: Teama de vaccin și efectele secundare este mai mare ca teama de boală (VIDEO)
23:17 - Ioana Constantin (PMP): Cioloș are probleme serioase cu memoria politică. Certa UDMR că nu vor alegeri locale în două tururi, ca și când în 2016 n-a scos chiar el, noaptea ca hoții, acest lucru din programul de guvernare
22:54 - Grav accident rutier în Teleorman. Opt persoane au fost rănite și alte două au decedat. Planul roșu de intervenție, activat
22:52 - Sorin Cîmpeanu a explicat de ce a renunțat la modificările vizând CNATDCU / Despre acuzația că plagiatorii ar fi fost favorizați: „Faptul că aceste acuze devin virale nu înseamnă că ele capătă și valoare de adevăr” (VIDEO)
22:34 - Grindină și furtuni puternice în Galați și în Brăila. Zeci de copaci au distrus autoturisme, vântul a smuls acoperișul unui bloc și l-a aruncat pe o mașină
22:16 - Sorin Cîmpeanu, despre schimbările în structura anului școlar: Voi susține nevoia de extindere a perioadei de cursuri (VIDEO)
21:58 - Dezastru la Titularizare. Sorin Cîmpeanu: Am avut 34.000 de candidați, doar 11.000 au luat peste 7. Au fost 15 note de 1. Avem probleme și cu profesorii corectori – 97% din note au fost schimbate după contestații (VIDEO)