România, lovită de un virus care afectează milioane de oameni din întreaga lume. În ce zone s-au raportat cele mai multe îmbolnăviri

România, lovită de un virus care afectează milioane de oameni din întreaga lume. În ce zone s-au raportat cele mai multe îmbolnăviri

Noi informaţii despre virusul care i-a îngrozit pe medici în ultima perioadă.
Presa din Australia a scris pe larg despre răspândirea răspândirea unui virus înrudit cu HIV, care provoacă boli grave, cum ar fi leucemia.
Virusul HTLV-1 există de multă vreme, dar acum a afectat milioane de oameni din întreaga lume.

În România, virusul este supravegheat din 1999.
Cercetătorul Adriana Necula, coordonator al laboratorului pentru depistarea virusurilor transmisibile prin sânge, spune că toți donatorii sunt testaţi, preventiv, pentru descoperirea acestui virus.
Mai mult, România este considerată o ţară endemică, fiind descoperite între două şi trei cazuri la 10.000 de pacienți testați.

Potrivit medicilor, acest virus nu a fost importat în România, ci a apărut doar la o anumită categorie de oameni din zona subcarpatică. De aproape 20 de ani, centrele unde se donează sânge îi testează pe toți donatorii, ori de câte ori vin, pentru a afla dacă sunt purtători ai virusului HTLV-1.

„A fost un număr important de cazuri la început, atunci când a fost introdusă testarea. Atunci s-a triat toată populația de donatori. De atunci, în fiecare an înregistrăm între 20 şi 30 de cazuri, ca rezultat al testării unui număr de 100.000 de donatori noi. (…) Asta reprezintă, din punct de vedere al definițiilor introduse de Centrul European de Control al Bolilor Transmisibile, cam de două, trei ori pragul minim peste care o zonă este considerată endemică. Cazurile noastre sunt cazuri autohtone, care nu au niciun fel de legătură cu cazurile din Asia, din Africa şi America de Sud. Pragul este de unu la zece mii, iar noi avem între doi sau trei la zece mii de oameni, acum, în ultimii ani”, spune cercetătorul Adriana Necula, conform libertatea.ro.

În România, virusul este întâlnit la pacienții din sud-estul ţării.
„Suntem o zonă cu o endemie ponderată. În Japonia, sunt zone unde 10% din populație este infectată cu acest virus. La noi, discutăm de doi, trei la zece mii. La noi, prevalența cea mai mare este în zona subcarpatică. Bucureștiul nu intră în asta. Populația din București este rezultatul migrației din ultimele cinci, șase decenii. Între donatorii pe care noi îi găsim pozitivi, provin din sud şi sud-est, Argeș, Prahova şi Buzău”, a mai explicat cercetătorul .

Cei care sunt descoperiți pozitivi nu primesc tratament, pentru că el nu există, dar rămân sub supraveghere.

Ultima oră
20:54 - Ludovic Orban, întrebat despre statul paralel: „Oameni care lucrează în structuri care au o acţiune care nu se desfăşoară în plină lumină publică, pot să îşi depăşească competenţele și să intervină unde nu au dreptul”
20:25 - MAE nu recunoaște legitimitatea alegerilor organizate în Crimeea pentru Duma de Stat a Federației Ruse / Critici dure pentru deschiderea secțiilor de votare în regiunea transnistreană a Republicii Moldova
20:12 - Delfinul Chan Chen de la Delfinariul din Constanța este bolnav. Anunțul medicilor veterinari (VIDEO)
19:52 - Premierul Florin Cîțu și ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, singuri la mare, în Vama Veche
19:35 - Școlile din Afumaţi se închid după ce incidenţa a depăşit 6 la mie
19:19 - Ludovic Orban: „Au existat două tentative de puciuri pentru a mă înlătura de la conducerea PNL”
18:52 - Ludovic Orban recunoaște în premieră pentru B1 TV că Iohannis nu îl mai vrea la conducerea PNL. Întrebat dacă înlocuirea sa a fost planul partidului sau al președintelui, el a răspuns: ”Şi, şi”
18:29 - Ludovic Orban, despre cazul celor doi jurnaliști și a activistului de mediu bătuți: „Este revoltător ce se întâmplă”
18:18 - Ludovic Orban, critici la adresa Guvernului: „A adoptat proiectul privind consumatorul vulnerabil cu forme de compensare care nu erau la nivelul creșterii prețurilor”
17:55 - Vulcanul de pe insula spaniolă La Palma a început să erupă. Ar putea urma evacuarea generală