Vremea se înrăutățește. În sudul ţării, termometrele vor indica la mijlocul săptămânii şi cu 16 grade mai puţin (VIDEO)

Vremea se înrăutățește. În sudul ţării, termometrele vor indica la mijlocul săptămânii şi cu 16 grade mai puţin (VIDEO)

După zile în şir cu maxime ce au atins în unele zone și pragul caniculei, vremea se înrăutățește, informează B1 TV. E momentul să spunem ”adio” verii, pentru că, începând cu duminică seară, toamna îşi intră în drepturi. Temperaturile vor scădea brusc, aşa că, în loc de tricouri, trebuie să ne pregătim puloverele. Scoatem la înaintare şi umbrelele, pentru că sunt anunţate furtuni în cea mai mare parte a ţării. Meteorologii au emis o informare de ploi valabilă duminică seara până marţi.

”Așteptăm în primul rând să plouă destul de abundent îndeosebi în partea de sud și de est a țării, dar nu vor fi scutite de apariția ploilor nici celelalte regiuni. Pe de altă parte, așteptăm o scădere importantă a valorilor termice, astfel încat în 48 de ore să trecem de la o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă la o vreme rece”, a declarat pentru B1 TV Florinela Georgescu, meteorolog ANM.

Vremea se înrăutățește. În sudul ţării, termometrele vor indica la mijlocul săptămânii şi cu 16 grade mai puţin

#DIRECT_ONE_kb2omr#

Trecerea de la vară la toamnă nu va fi deloc una blândă. În sudul ţării, termometrele vor indica şi cu 16 grade mai puţin: ”Trecem de la temperaturi de vară la temperaturi mai degrabă specifice unui sfârșit de octombrie, decât unei ultime decade a lunii septembrie. Foarte probabil că marți-miercuri să nu avem mai mult de 16 grade”.

Cel mai frig va fi însă în nordul Moldovei, unde temperaturile nu vor depăşi 14 grade. Iar la munte, pe crestele cele mai înalte, sunt posibile chiar ninsori.