După taxele imense pentru bagaje și apa vândută în avion la prețuri foarte mari, oamenii se întreabă ce ar mai putea urma. Ei bine, răspunsul este unul simplu: scaunele au devenit un lux! O veste care a făcut valuri în lumea pasionaților de călătorii cu avionul low-cost. Începând de anul viitor, unele companii aeriene vor introduce locuri în avion pentru călători în picioare, scrie timeout.com
Vezi această postare pe InstagramO postare distribuită de Entrepreneurship | Business (@entrepreneurshipquote)
Noua inovație se numește Skyrider 2.0, un fel de scaun de bicicletă suspendat în aer, pe care mai mult stai sprijinit decât așezat. Inventat de o companie italiană, acest scaun poate fi solicitant pentru călătorii cu probleme medicale.
Potrivit zvonurilor, Ryanair e deja cu un ochi pe noile scaune. Șeful companiei, Michael O’Leary, și-ar fi dorit încă din 2012 „zece rânduri de pasageri sprijiniți pe șa”, cu bilete la doar o liră!
Deși nimeni n-a confirmat oficial implementarea, surse din industrie spun că mai multe companii din Spania și Europa de Est sunt gata să implementeze noile scaune.