Zeci de oameni au stat în frig în vama din Sighetul Marmaţiei, după ce partea ucraineană a rămas fără curent electric

Zeci de oameni au stat în frig în vama din Sighetul Marmaţiei, după ce partea ucraineană a rămas fără curent electric
Sursa Foto: Facebook/Serviciul de Ajutor Maltez Sighetu Marmatiei

Situație gravă la vama din Sighetu Marmației, joi seara. Zeci de oameni au stat în frig mai bine de cinci ore, deoarece nu au putut trece în Ucraina din cauza faptului că țara vecină a rămas fără curent electric, din cauza bombardamentelor.

Persoane blocate în vama din Sighetu Marmației

„În Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației se află mai multe persoane care doresc să se deplaseze în Ucraina. Acestea nu pot ieși din țara noastră, deoarece punctul de trecere a frontierei din Ucraina nu este alimentat cu energie electrică și nu se pot prelucra în sistem documentele de călătorie”, a transmis Prefectura Maramureș.

Începând cu ora 22:10, traficul rutier si pietonal prin Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației, atât pe sensul de intrare, cat si pe cel de iesire, s-a reluat, potrivit antena3.ro.

„Persoanele aflate în punctul de trecere al frontierei Sighetul Marmaţiei vor primi de la autorităţile române sandvişuri şi ceai cald. Persoanele care doresc li se oferă găzduire în locaţii de cazare din zonă, unde vor fi trasportaţi de către pompierii militari”, a declarat Dan Bucă, purtător de cuvânt Prefectura Maramureș.

Cinci ore a durat blocajul. Nu e prima dată când vama ucraineană rămâne fără curent. S-a mai întâmplat şi pe 16 noiembrie, când nu s-a putut trece timp de o oră şi jumătate.

Începând din această dimineață, toate unitățile administrative teritoriale au fost reconectate la rețea, infrastructura critică fiind prima reconectată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`