Ambasadorul Rusiei la București, Valery Kuzmin, a transmis luni într-o intervenţie avută la postul public de televiziune Rossia-24 că România îşi supraestimează capacitatea sa de ţară de tranzit pentru grânele din Ucraina pentru că ea însăşi nu reuşeşte să-şi rezolve propriile probleme legate de transport.
„Evident, ei (românii) îşi supraestimează capacitatea în privinţa asigurării tranzitului de grâne ucrainene, dacă este să priveşti din punctul de vedere al unui observator obiectiv. E o practică obişnuită în lumea din zilele noastre – publicitate, PR, înainte de toate, şi apoi vom vedea cum va merge”, a declarat Valery Kuzmin.
Prin România au trecut aproximativ un milion şi jumătate de tone de diverse mărfuri ucrainene, în cele câteva luni de la începerea războiului declanşat împotriva Ucrainei, a indicat Valeri Kuzmin, care a citat „informaţii disponibile”.
De asemenea, acesta susține că 1 milion de tone din aceste mărfuri sunt cereale. „Dar chiar şi din acest milion de tone, (…) doar 700.000 de tone au putut fi încărcate şi expediate prin portul Constanţa, situat departe de câmpurile minate ucrainene şi de operaţiunile militare, iar celelalte 300.000 rămân în depozite”, a spus Valery Kuzmin.
„În starea şi cu capacităţile de producţie pe care le are, România nu reuşeşte să-şi rezolve propriile probleme legate de transport, dar pretinde cu toate acestea ca o parte semnificativă a comerţului extern ucrainean să treacă prin infrastructura sa”, a mai spus acesta, citat de TASS.
Diplomatul rus a mai adus în discuție „iniţiativa României privind posibila aprovizionare cu gaze a Ucrainei nu înseamnă mai mult decât cuvinte la ora actuală”, făcând referire la o declaraţie a premierului Nicolae Ciucă la lansarea unui gazoduct între Grecia şi Bulgaria, potrivit TASS.
Premierul României a efectuat săptămâna trecută o vizită la Atena, cu prilejul operaţionalizării interconectorului de gaze Grecia – Bulgaria.
„Este un interconector cât se poate de important pentru tot ce înseamnă reţeaua de transport gaze către Europa. Practic, acest interconector va asigura legătura între reţeaua care trece prin Anatolya şi Adriatică şi, de asemenea, se leagă prin conducta BRUA, dând astfel consistenţă coridorului vertical şi asigurând aprovizionarea cu gaze atât a Bulgariei, cât şi a României. Şi, desigur, putem să asigurăm aprovizionarea cu gaze a partenerilor noştri estici, Ucraina şi Republica Moldova, şi desigur a celorlalte ţări care se află pe diagrama de distribuţie a acestei reţele de gaze”, adeclarat Nicolae Ciucă în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său grec, Kyriakos Mitsotakis.