Ambasadorul SUA la NATO, despre Putin: O minte „bolnavă, întortocheată și probabil ilogică”

Ambasadorul SUA la NATO, despre Putin: O minte „bolnavă, întortocheată și probabil ilogică”
Sursa Foto: Hepta.ro/ Gavriil Grigorov / Sputnik

Ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, a descris mintea președintelui rus Vladimir Putin drept „bolnavă, întortocheată și probabil ilogică”.

Cuprins

  • Ce s-a întâmplat
  • Amenințările lui Trump

Ce s-a întâmplat

Matthew Whitaker a spus despre Putin că are o minte „bolnavă, întortocheată și probabil ilogică”. Aceste declarații au venit în contextul în care termenul impus de președintele Donald Trump pentru ca Moscova să avanseze în soluționarea războiului din Ucraina expiră vineri.

„Este imposibil să înțelegi mintea lui Vladimir Putin, fiindcă este bolnavă, întortocheată și probabil ilogică. Totuși, bănuiesc că nu vrea să se confrunte cu cea mai puternică armată din lume — Statele Unite ale Americii”, a declarat Whitaker duminică pentru postul american de televiziune de dreapta Newsmax TV, conform Știrile ProTv.

Amenințările lui Trump

Donald Trump a amenințat cu sancțiuni atât Rusia, cât și cumpărătorii exporturilor acesteia, dacă nu se vor înregistra progrese în ceea ce privește războiul cu Ucraina.

„[Putin] știe că principala sa sursă de venit în acest moment sunt exporturile de petrol și gaze. Dacă SUA, conform directivei președintelui Trump, sancționează aceste exporturi — impunând tarife semnificative asupra exporturilor rusești către India, China și Brazilia — aceasta va fi o mișcare de impact major”, a explicat Whitaker.

Ucraina solicită de luni de zile un armistițiu imediat, însă Rusia nu colaborează. Negocierile au rămas până acum fără rezultate concrete. Singurul acord a rămas doar schimbul de prizonieri.

Tags: