Cu câteva zile înainte de împlinirea primelor 100 de zile de mandat, la Casa Albă, Donald Trump a pierdut încrederea americanilor din cauza măsurilor adoptate. Datele au fost publicate într-un sondaj CNN, realizat de SSRS..
Rata de aprobare pentru Donald Trump a căzut la 41%, fiind cea mai scăzută pentru orice preşedinte nou ales, la 100 de zile, cel puţin de la Dwight Eisenhower încoace. Datele reprezintă un adevărat dezastru pentru șeful de la Casa Albă având în vedere că a preluat guvernarea cu cele mai bune cifre de sondaj din cariera sa politică.
Procentul americanilor care mai au încredere administrația lui Donald Trump scade de la o lună la alta. Astfel, aprobarea modului în care gestionează preşedinţia a scăzut cu 4% din martie şi cu 7% faţă de sfârşitul lunii februarie. Doar 22% dintre cei chestionați se declară în total acord cu activitatea lui Trump. Un procent de două ori mai mare, 45%, au declarat că dezaprobă total politicile actualei administrații.
Cercetarea CNN arată că Trump este într-o continuă scădere legat de toate problemele majore pe care a încercat să le abordeze în timpul mandatului. Totodată, încrederea publicului în capacitatea sa de a gestiona aceste probleme este, de asemenea, în scădere.
Rata de aprobare a lui Donald Trump în privința problemele economice a scăzut de la începutul lunii martie. Planul de taxe vamale a dus la volatilitatea pieţei bursiere şi la îngrijorări legate de creşterea preţurilor. În ceea ce priveşte inflaţia, aprobarea a scăzut cu 9 puncte, ajungând la 35%, iar în ceea ce priveşte tarifele nivelul de aprobare a scăzut cu 4 puncte, ajungând la 35%.
Americanii nu au încredere că Donald Trump va putea gestiona problemele economiei. Rata de aprobare a căzut cu 5%, ajungând la un minim al carierei de 39%. El a mai atins acest minim în primul mandat şi din nou în luna martie a acestui an. Doar jumătate dintre americani, 52%, îşi exprimă încrederea în capacitatea sa de a gestiona economia. Procentul este în scădere cu 13 procente faţă de un sondaj CNN din decembrie.
Nici demersurile de reducere a aparatului guvernamental federal nu este apreciată. Trump a pierdut teren în ceea ce priveşte rata de aprobare a gestionării guvernului federal. Un procent de 42% aprobă aceste politici, în scădere cu 6 puncte față de martie. Doar 46% îşi exprimă încrederea că Donald Trump poate numi cele mai potrivite persoane în funcție, în scădere cu 8 puncte față de decembrie. Mai puţin de jumătate, 43%, consideră că acţiunile reprezintă o reorganizare necesară a Washingtonului, în timp ce majoritatea (57%) afirmă că abordarea sa pune în mod inutil ţara în pericol.
Acţiunile lui Trump în domeniul relaţiilor externe, care au implicat o atitudine prietenoasă faţă de Vladimir Putin în războiul cu Ucraina şi încetarea unor programe de ajutor extern sunt dezaprobate de 60%. Jumătate spun că au multă sau puţină încredere în capacitatea sa de a gestiona afacerile externe, în scădere de la 55% înainte de preluarea mandatului.
Nici în ceea ce privește migrația, problemă în care a depăşit cu 7%, la începutul anului, recordul din primul mandat, sondajul constată o scădere a ratei de aprobare şi o scădere a încrederii în acţiunile lui Trump. În general, 45% dintre respondenţi aprobă aceste politici, cu 6% mai puţin decât în martie. Un procent de 53% îşi exprimă încrederea în capacitatea sa de a face faţă probleme, în scădere de la 60% în decembrie.
Donald Trump obţine ratinguri pozitive la limită pentru o singură problemă analizată în sondaj. Este vorba despre gestionarea problemelor legate de identitatea de gen şi de persoanele trans. În general, 51% dintre respondenţi, inclusiv 90% dintre republicani, 48% dintre independenţi şi 16% dintre democraţi, sunt de acord cu modul în care abordează această problemă.
Cu toate acestea, eforturile sale de a modela artele, cultura şi istoria americană sunt mult mai puţin populare. Un procent de 64% dintre respondenţi consideră că este nepotrivit ca acesta să preia controlul asupra Centrului Kennedy pentru Artele Spectacolului şi încercarea de a modifica exponatele din muzeele Institutului Smithsonian. Aceste politici au fost delegate, parțial, vicepreşedintelui JD Vance.
În general, încrederea americanilor că Trump îşi va folosi puterea prezidenţială în mod responsabil a scăzut. Doar 46% au încredere în capacitățile sale politice, în scădere cu 8 procente. Un procent de 50%, în scădere cu 9% cred că va asigura o conducere reală a ţării. La acest capitol nivelul de încredere a scăzut brusc din decembrie când a emis o serie de ordine executive prin care a dispus modificări ale practicilor şi politicilor guvernamentale. Aceste acte au fost contestate în instanţă.
Americanii sunt foarte împărţiţi în ceea ce priveşte respectarea de către Trump a promisiunilor importante din campanie. Mai puţin de jumătate, 48%, spun că face o treabă bună, iar 51% consideră că face o treabă proastă. Aceste cifre reflectă îndeaproape acest moment al primului său mandat. O majoritate de 55% afirmă că a luat unele măsuri pentru a aborda în mod eficient problemele naţiunii. Doar 28% cred că a făcut lucruri care au început deja să ajute la rezolvarea problemelor ţării.