Pacea pe care Donald Trump se lăuda că o va încheia în 24 de ore, în Ucraina, este pe cale să devină un eșec major al primelor sale 100 de zile de mandat. În acest context, Marco Rubio, secretarul de stat al SUA, spune că este nevoie urgentă de un acord.
Sunt indicii, din ce în ce mai multe, că șeful de la Casa Albă s-a cam săturat de acest dosar pe care nu știe cum să-l rezolve. Ucraina nu acceptă propunerea administrației SUA, de a ceda teritorii și de a capitula practic, în fața Rusiei lui Putin. Presiunile făcute de Trump, la fel ca și bombardamentele rusești asupra infrastructurii civile, soldate cu zeci de morți și răniți, nu au dat rezultatele scontate.
Volodimir Zelenski nu s-a arătat dispus să renunțe la teritoriile ocupate, iar crimele armatei ruse au provocat indignare în toată lumea civilizată. Atitudinea binevoitoare față de ruși a lui Donald Trump care s-a ferit să condamne atacurile asupra orașelor ucrainene, i-au afectat și mai mult imaginea și așa șifonată de taxele vamale, fără noimă, pe care le-a impus tututor statelor lumii.
Iar Trump, un bătrân vanitos și narcisist, s-a confruntat cu dezaprobarea populară direct, la Roma, la prima sa ieșire în lume. Mulțimea adunată în Piața San Pietro, l-a ignorat. Aceasta în vreme ce l-a ovaționat și l-a aplaudat pe Volodimir Zelenski. Probabil că lovitura pe care a primit-o ego-ul său imens, la Vatican, l-a determinat să plece imediat în America fără să mai aibă cea de-a doua întrevedere cu Zelenski și ceilalți lideri europeni.
De asemenea, foarte posibil ca tot acesta să fie motivul pentru care și-a mai schimbat tonul vis-a vis de Vladimir Putin. Trump a început să înțeleagă faptul că bunăvoința și prietenia pe care o afișează față de dictatorul de la Kremlin nu-i va aduce popularitatea în lumea occidentală, nici măcar în America, al cărei lider se pretinde. Și cu atât mai puțin îi va aduce Premiul Nobel pentru pace la care tânjește atât de mult.
În acest context, secretarul de stat, Marco Rubio, a afirmat că un acord de pace între Rusia şi Ucraina trebuie să se întâmple în curând. El a spus că Donald Trump și anturajul său vor analiza săptămâna viitoare dacă va continua să medieze încheierea păcii în Ucraina, transmite Reuters.
„Trebuie să se întâmple curând. Noi nu putem continua să dedicăm timp şi resurse acestui efort dacă nu se va concretiza. Săptămâna aceasta va fi o săptămână cu adevărat importantă în care trebuie să decidem despre dacă acesta este un demers în care nu dorim să continuăm să fim implicaţi, sau dacă este timpul să ne concentrăm atenţia pe alte subiecte”, a spus Rubio la postul NBC.
Rubio a vorbit la o zi după ce Donald Trump şi liderul ucrainean Volodimir Zelenski s-au întâlnit la Roma cu prilejul funeraliilor Papei Francisc. Cei doi au avut o discuție pentru a revigora eforturile vizând încetarea războiului. La final, Volodimir Zelenski a declarat că întâlnirea s-ar putea dovedi istorică dacă va conduce la acea pace la care el speră. De asemenea, un purtător de cuvânt al Casei Albe a descris întâlnirea drept „foarte productivă”.
Potrivit lui Marco Rubio, Washingtonul a amânat impunerea de noi sancţiuni Rusiei, pentru a permite diplomaţiei să acţioneze. El a spus că Trump are variante pentru a trata cu orice parte care rezistă unui acord de pace.