Arnold Schwarzenegger, fost guvernator republican al Californiei și una dintre cele mai cunoscute figuri de la Hollywood, rămâne un critic dur al lui Donald Trump, actualul lider al Partidului Republican.
Deși cei doi fac parte din aceeași tabără politică, relațiile dintre ei au fost tensionate încă de la început, actorul de origine austriacă lansând în repetate rânduri atacuri la adresa fostului președinte american.
Pe rețelele sociale a reapărut în ultimele zile un clip din 2018, devenit viral în contextul recentului summit SUA–Rusia din Alaska. În acea înregistrare, Schwarzenegger îl ironiza pe Trump după întâlnirea cu Vladimir Putin de la Helsinki, Finlanda, considerată una dintre cele mai controversate apariții publice ale președintelui american.
„Președinte Trump, tocmai am urmărit conferința de presă cu Putin. A fost stânjenitor. Ai stat acolo ca un tăițel ud, ca un fan înfocat. Mă întrebam când urmează să-i ceri un autograf, un selfie sau ceva de genul acesta.
Prin această conferință de presă, ai vândut comunitatea de informații, sistemul de justiție și, cel mai rău, țara noastră. Ești președintele Statelor Unite, nu ar trebui să faci asta. Ce-i cu tine? Ce s-a întâmplat cu cuvintele tari și cu forța lui Ronald Reagan, când a stat lângă Zidul Berlinului și a spus ‘Domnule Gorbaciov, dărâmă acest zid’? Ce s-a întâmplat cu toate astea?” a spus Arnold Schwarzenegger în 2018.
BREAKING: Arnold Schwarzenegger:
“Mr. President Trump, you stood there like a little wet noodle, like a fanboy.” pic.twitter.com/y5kCv5JX6y
— Brian Krassenstein (@krassenstein) August 16, 2025
Summitul din 2018 a generat reacții negative atât din partea democraților, cât și a republicanilor, criticile concentrându-se pe faptul că Trump a părut să dea mai multă greutate declarațiilor lui Putin decât propriilor servicii de informații americane.
Presa americană, inclusiv segmente ale canalului conservator Fox News, a sancționat prestația președintelui, în timp ce în Europa tonul a fost în mare parte critic, iar în Rusia triumfător.