Condițiile în care va avea loc o întâlnire între Vladimir Putin și Volodimir Zelenski. Ce transmite Kremlinul

Condițiile în care va avea loc o întâlnire între Vladimir Putin și Volodimir Zelenski. Ce transmite Kremlinul
Vladimir Putin (Foto: Hepta.ro / Zuma Press / Mikhael Klimentyev/Kremlin Pool) și Volodimir Zelenski (Foto: Hepta.ro / Zuma Press / Ukraine Presidency/Ukraine Presi)

O întâlnire între Vladimir Putin și Volodimir Zelenski va avea loc numai după ce Rusia și Ucraina vor ajunge la un acord, a transmis sâmbătă Kremlinul, conform Știrile ProTv.

Condiția impusă

O întâlnire între Putin și Zelenski va fi „posibilă” cu condiţia ca Moscova şi Kievul să fi ajuns la „acorduri” în prealabil, a declarat Kremlinul sâmbătă, a doua zi după primele discuţii directe de pace dintre cele două părţi din 2022, conform AFP.

„O astfel de întâlnire, rezultatul muncii ambelor părţi şi al încheierii de acorduri, este posibilă. Dar numai în urma unor acorduri între cele două părţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Dmitri Peskov.

Cu toate acestea, Dmitri Peskov nu a precizat ce acorduri vor fi necesare din punctul de vedere al Rusiei.

Vineri, delegaţia ucraineană a propus ruşilor un summit între cei doi preşedinţi pentru a găsi o soluţie la război, însă Moscova a răspuns că „a luat act” de această propunere.

Mai mult, Kremlinul a transmis că va trimite o listă de condiţii pentru o încetare a focului.

„Partea rusă va pregăti această listă şi o va înainta părţii ucrainene. Poate că nu ar trebui să anunţăm exact ce va include, deoarece negocierile sunt încă în desfăşurare şi ar trebui să aibă loc în spatele uşilor închise”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului.