Crimă cu sânge rece în Statele Unite. Poliția caută un individ suspectat că și-a ucis fetițele

Crimă cu sânge rece în Statele Unite. Poliția caută un individ suspectat că și-a ucis fetițele
Travis Decker Sursa foto: X

Un bărbat din statul Washington, Statele Unite, fost militar profesionist este suspectat că şi-a ucis cele trei fetiţe în vârstă de 5, 8 şi 9 ani. El este căutat de polițiști care au cerut ajutorul publicului.

Cele trei fetițe au fost date dispărute de mama lor, vineri, după ce tatăl care avea drept de vizită nu le-a mai adus acasă. Femeia a anunțat autoritățile, însă polițiștii nu au emis o alertă „răpire copil”, apreciind că fetele nu sunt în pericol alături de tatăl lor, Travis Decker. Mama a declarat că tatăl a luat fetele în jurul orei 17.00 și urma să le aducă până la ora 20.00. Nu a făcut-o, iar telefonul său a intrat direct în căsuţa vocală, a raportat Seattle Times.

Pe parcursul weekendului, autorităţile au început să le caute pe fetițe și pe tatăl acestora, despre care se credea că locuieşte într-o camionetă cu numere de Washington. Camionul a fost găsit luni lângă un teren de camping la vest de oraşul Leavenworth. Copilele au fost găsite moarte, de polițiști, în mașină, iar bărbatul fost dat dispărut, fiind suspect de crimă după cum transmite The Associated Pres.

În acest context, autorităţile au cerut ajutorul publicului pentru găsirea individului, în vârstă de 32 de ani, suspectat pentru trei capete de acuzare de crimă şi răpire. La momentul demarării anchetei, polițiștii nu aveau informații dacă Decker, fost soldat cu „pregătire extinsă”, era înarmat. Oricine l-ar fi văzut pe Decker începând de vineri sau cunoaşte locaţia sa actuală a fost rugat să sune la 911.

„Din motive de siguranţă, nu încercaţi să îl contactaţi sau să vă apropiaţi de Decker”, au recomandat polițiștii.

Poliția a întârziat emiterea unei alerte

Polițiștii care investighează acest caz au declarat că mama și-a exprimat îngrijorarea și a cerut intervenția autorităților deoarece tatăl se confruntă cu unele probleme de sănătate mintală.

„Ceea ce a determinat-o să ne sune a fost faptul că … el a întârziat să returneze fetele şi nu i-a comunicat că va întârzia, ceea ce era obiceiul lui, aşa că acest lucru a fost ieşit din comun”, a declarat căpitanul Brian Chance.

Patrula statului Washington a fost contactată vineri seară pentru a solicita o alertă Amber – pentru răpire copil – dar nu a făcut-o, considerând că nu sunt îndeplinite condițiile necesare, a declarat Poliţia. Abia a doua zi, după ce a primit informații suplimentare, patrula a emis o alertă de persoană dispărută în pericol.

„În acest caz, a fost vorba de un părinte cu privilegii de custodie, iar copiii nu au fost întorşi acasă la timp, dar acesta este un eveniment destul de comun şi nu ceva în care să presupui automat o răpire”, a declarat Chris Loftis, director de afaceri publice pentru patrula de stat, adăugând că nu a existat nicio indicaţie că Decker, un părinte cu drept de custodie care avea copiii în vizită, le-ar fi făcut rău.

Cine este suspectul de crimă

Travis Decker s-a înrolat în armată în 2013 şi a fost transferat la Garda Naţională din Washington în 2021, conform purtătorului de cuvânt al Departamentului Militar din Washington, Karina Shagren, citată de The Associated Press. El a fost membru cu normă întreagă al Gărzii până în 2023 sau 2024, când a trecut la part-time.

Fostul soldat nu a mai participat la exerciţiile lunare obligatorii, iar Garda a fost în proces de descărcare disciplinară pentru el, a spus Shagren.

Autoritățile oferă o recompensă de 20.000 de dolari pentru oricine poate oferi informații care să conducă la arestarea acestuia.