Cursa pentru prezidențialele din SUA devine din ce în ce mai aprinsă, în acest an electoral, pe fondul certitudinii că Mitt Romney va câştiga alegerile primare republicane şi va fi contracandidatul lui Obama. Iar preşedintele american a decis să-și scoată aşii din mânecă: Bill Clinton şi Osama bin Laden, scrie Gândul.
Soții Clinton și Barack Obama, un trio imposibil în urmă cu patru ani, își unesc forțele acum încercând să păstreze puterea după alegerile prezidenţiale din 6 noiembrie. Principalul motiv pentru care familia Clinton îl ajută acum pe Obama este că, peste patru ani, situaţia politică se va inversa.
În 2008 însă situația era diametral opusă – Bill Clinton profita de orice ieşire publică pentru a-l ataca pe Barack Obama. La vremea respectivă Obama era contracandidatul lui Hillary Clinton în cursa pentru învestitura democrată la prezidenţialele din 2008.
În acel an, Obama a câştigat alegerile primare democrate, a ajuns candidatul partidului său la acel scrutin şi, în cele din urmă, noul preşedinte al Statelor Unite, iar Hillary Clinton a fost numită Secretar de Stat.
În acest interval de patru ani, relația dintre Hillary Rodham Clinton și actualul preşedinte american s-a schimbat semnificativ. Hillary a trecut peste resentimentele produse de lupta pentru învestitura democrată din 2008 şi şi-a întărit imaginea politică în calitate de Secretar de Stat, scrie sursa citată.
Gândul vorbește și despre cartea „Obama’s Wars”, scrisă de Bob Woodward – jurnalistul din Afacerea Watergate. Acesta a spus că, în 2008, democraţii au hotărât că America era pregătită pentru primul preşedinte de culoare, dar nu şi pentru primul preşedinte femeie.
Bob Woodward a avut acces la negocierile interne ale democraților în care s-a decis că Hillary va fi candidatul lor la Casa Albă după ce Obama va duce la bun sfârşit două mandate. Bineînţeles, cu condiţia ca fosta primă doamnă să treacă de alegerile primare democrate.