Klaus Iohannis a vorbit, marți seară, într-o conferință de presă, despre posibilitatea desfășurării online a campaniei electorale premergătoare alegerilor parlmentare de pe 6 decembrie 2020. Întrebat de un jurnalist dacă, așa cum școala se desfășoară online și campania s-ar putea desfășura exclusiv online în pandemie, președintele a declarat că este posibil, în condițiile în care lucrurile se vor înrăutăți din punct de vedere epidemiologic.
„Asta am recomandat de câteva luni bune. Adunările sunt oricum interzise. Și aceste adunări vor deveni imposibile dacă lucrurile vor evolua negativ…Din nefericire avem două probleme grave: pandemia – despre care am învățat multe între timp – și o problemă politică. Avem un parlament dominat de un PSD care și-a pierdut orice legitimitate, care trage permanent frâna de mână și lucrurile nu pot fi mișcate cum își doresc românii. Românii vor un parlament legitim, iar democrația nu poate fi pusă în paranteză. Nu putem să stăm în acest blocaj politic al PSD fără alegeri. Din toate aceste motive suntem acum în situația să organizăm alegeri parlamentare la termen, e singura soluție prin care românii își pot alege acum un nou Parlament care să permită construirea unui guvern puternic în jurul PNL, împreună cu alte partide democratice”,a declarat președintele țării.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
De asemenea,Iohannis a mai declarat că nu ia în calcul o carantină totată până la sfârșitul anului, ci restricții maidure în localitățile cu rată mare de infectare cu noul coronavirus în rândul oamenilor. Șeful statului a negatzvonurile potrivit cărora după alegerile din 6 decembrie 2020 autoritățile ar urma să reintroducă carantina totală la nivel de țară.
Guvernul României a stabilit alegerile parlamentare 2020 pentru data de 6 decembrie. Cetățenii români din diaspora vor putea vota timp de două zile.
Sâmbătă, 5 decembrie și duminică, 6 decembrie sunt zilele în care cetățenii români din străinătate își vor putea exercita dreptul constituțional, în intervalul orar 07:00 – 21:00.
Posibilitatea de a vota două zile reprezintă un proiect hotărât în urma votului în Parlament. Acesta a trecut cu 184 de voturi „pentru”, 14 „împotrivă” și 4 abțineri.